-3.4 C
Craiova
marți, 30 decembrie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriAgriculturaLegumicultorii români și fermierii care cultivă cartofi pot primi finanțare de până la 2 milioane de euro

Legumicultorii români și fermierii care cultivă cartofi pot primi finanțare de până la 2 milioane de euro

Începând cu data de 19 ianuarie 2026, legumicultorii români și fermierii care cultivă cartofi vor putea accesa fonduri europene în valoare totală de peste 151 de milioane de euro, potrivit unui comunicat transmis marți, 30 decembrie, de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Programul este destinat agricultorilor care vor să investească în modernizarea fermelor și să își crească producția de legume și cartofi cu ajutorul fondurilor europene. Sprijinul este acordat prin intervenția DR-16 – Investiții în sectorul legume și/sau cartofi, finanțată din Planul Strategic PAC 2023-2027, și are ca obiectiv modernizarea fermelor și creșterea competitivității producției agricole, conform digi24.ro

Sesiunea de depunere a proiectelor va fi deschisă în perioada 19 ianuarie 2026 – 20 martie 2026

Potrivit comunicatului de presă, sesiunea de depunere a proiectelor va fi deschisă în perioada 19 ianuarie 2026, ora 9:00 – 20 martie 2026, ora 16:00.

Buget de peste 151 de milioane de euro

Bugetul total alocat sesiunii se ridică la 151.383.529 de euro (151 de milioane de euro). Din această sumă, peste 70 de milioane de euro sunt destinate fermelor individuale din sectorul legume, 51 de milioane de euro sunt alocate culturii cartofului, iar 30 de milioane de euro merg către formele asociative din sectorul legume. Valoarea maximă a sprijinului nerambursabil poate ajunge la 2 milioane de euro pentru un proiect.

Pentru achiziția de utilaje agricole, plafoanele diferă în funcție de tipul culturii: până la 300.000 de euro pentru utilaje destinate altor culturi decât cartoful și până la 700.000 de euro pentru utilaje destinate exclusiv culturii cartofului. În cazul formelor asociative, sprijinul pentru achiziția de utilaje agricole poate ajunge, de asemenea, la 700.000 de euro pe proiect. Intensitatea finanțării nerambursabile este de până la 65% din valoarea eligibilă a proiectului, restul sumei urmând să fie asigurat de beneficiar.

Ce tipuri de investiții sunt eligibile

Prin intervenția DR-16 pot fi finanțate investiții pentru înființarea și dezvoltarea exploatațiilor de legume și cartofi, construcția și modernizarea spațiilor protejate, precum serele și solariile, precum și achiziția de utilaje și echipamente agricole moderne. Sunt eligibile și investițiile în unități de condiționare și depozitare, sisteme de irigații la nivel de fermă și facilități de stocare a apei, ca elemente secundare ale proiectelor. De asemenea, pot primi finanțare echipamentele pentru avertizarea și reducerea efectelor fenomenelor meteorologice extreme, precum și investițiile în procesarea produselor agricole la nivelul fermei, tot ca activități secundare.

Pragurile minime de calitate pentru selecția proiectelor

MADR a stabilit și pragurile minime de calitate pentru selecția proiectelor. În prima etapă a sesiunii, cuprinsă între 19 ianuarie și 18 februarie 2026, este necesar un punctaj de 68 de puncte pentru fermele individuale și formele asociative, respectiv 50 de puncte pentru componenta dedicată culturii cartofului. În a doua etapă, între 19 februarie și 20 martie 2026, pragurile scad la 40 de puncte pentru fermele individuale și formele asociative și la 30 de puncte pentru componenta „cartof”. Cererile de finanțare pot fi depuse exclusiv online, pe site-ul AFIR, unde fermierii pot consulta Ghidul solicitantului și toate anexele necesare pentru întocmirea dosarelor.

Citește şi: Pană de curent în Canalul Mânecii. A fost suspendată circulaţia trenurilor Londra – Paris – Amsterdam – Bruxelles

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS