20.1 C
Craiova
joi, 10 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriGabriel Vlăduţ a fost ales în funcţia de preşedinte al CCI Dolj

Gabriel Vlăduţ a fost ales în funcţia de preşedinte al CCI Dolj

Gabriel Vlăduţ este noul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Dolj, el fiind ales astăzi în Adunarea Extraordinară a Membrilor Camerei, cu 16 voturi „pentru” din tot atâtea exprimate. Reprezentanţii firmelor au absentat în număr mare, în sală fiind prezenţi doar 16 dintre cei circa 155 de membri ai Camerei. Pentru că preşedintele a renunţat la funcţie după doi ani de mandat şi nu a expirat mandatul de patru ani cu care a fost învestit prin votul membrilor, noul preşedinte a putut fi ales din rândul membrilor Colegiului de Conducere al Camerei – compus din Constantin Popeci, Ioan Vigaru, Cristian Dobre, Gabriel Vlăduţ şi Victor Popescu. Singura candidatură depusă a fost cea a lui Gabriel Vlăduţ, care a fost susţinut de toţi cei prezenţi la Adunarea Extraordinară desfăşurată ieri. „Atragerea de noi membri ai Camerei este un scop firesc şi acest scop a existat şi până acum. Membrii Camerei trebuie să ne spună ce servicii doresc de la noi”, a spus Gabriel Vlăduţ.

Fostul preşedinte, Cristian Dobre, a rămas în continuare membru în Colegiul de Conducere al Camerei.


Editor: Oana Olaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS