Până la tranzacţionarea la BVB şi Bursa de la Londra, intermediarii au lansat „burse“ on line pentru cei care vor să vândă sau să cumpere acţiuni la FP. Pe majoritatea site-urilor nu se fac referiri la eventualele comisioane percepute pentru serviciile de intermediere. Sursele din piaţă susţin că intermediarii ar cere comisioane de 0,5 – 1%.
În aşteptarea listării Fondului Proprietatea (FP) la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), pe internet au apărut tot felul de „burse“ on line, care te îmbie să-ţi tranzacţionezi acţiunile. Una dintre ele poate fi accesată la www.bursa-fondulproprietatea.ro. Administratorii site-ului respectiv învaţă potenţialii clienţi cum să-şi vândă acţiunile în patru paşi. În primul pas, proprietarul sau moştenitorul de acţiuni trebuie să completeze o cerere, prin care anunţă numărul de acţiuni pe care este dispus să le vândă, preţul cerut pe acţiune, dacă este titular sau moştenitor, numele, numărul, localitatea/judeţul. În pasul al doilea, datele trebuie confirmate unui consultant al site-ului, care îl contactează telefonic pe vânzător. În pasul al treilea, „echipa noastră vă găseşte cumpărătorul şi stabileşte detaliile întâlnirii, pentru efectuarea tranzacţiei“. În pasul al patrulea, „tranzacţia efectivă – între dumneavoastră şi cumpărător – se efectuează numai la Depozitarul Central“. Site-ul are şi câteva rubrici de informare, despre FP şi Depozitarul Central.
Brokerii nu consideră aceste site-uri ceva serios
Al doilea site poate fi accesat la adresa www.fondul-proprietatea.ro şi se subintitulează „primul portal de tranzacţii cu acţiuni la FP“. În descriere, se spune că „acest portal îşi propune să facă tranzacţionarea acţiunilor cât mai sigură şi transparentă“. „Dacă doriţi să faceţi acţiuni FP, contactaţi-ne şi noi vom face totul pentru a realiza acest lucru“. Cumpărătorii care doresc să vândă sunt sfătuiţi să sune la un număr de telefon indicat pe site sau să îşi lase datele şi vor fi contactaţi în cel mult 24 de ore de un consultant.
Tot pe site este afişat zilnic un curs pentru euro, dolar, dar şi o acţiune la FP – calculat ca media ultimelor tranzacţii efectuate. Pe site găsim şi opinii despre tranzacţia actuală cu acţiuni FP. „Este normal să îţi sune telefonul tot timpul, pentru că în piaţă sunt foarte mulţi intermediari, care caută să tranzacţioneze cât mai multe acţiuni, pentru a câştiga un comision de 0,5-1%“, spune unul dintre forumişti. Pe site-urile respective nu există nici o referire la un eventual comision perceput pentru serviciul oferit, adică intermedierea tranzacţiei. Asta, pentru că singura piaţă reglementată pe care se pot face tranzacţii este Bursa de Valori Bucureşti (BVB). La această oră, FP nu este listat la bursă, iar tranzacţiile se pot face numai între vânzător şi cumpărător, care fac transferul de proprietate la Depozitarul Central. Acţionarii FP au aprobat în luna septembrie a acestui an numirea Franklin Templeton ca administrator al FP, precum şi tranzacţionarea FP la BVB. Administratorii au declarat că intenţionează să listeze fondul pe bursa românească în ianuarie sau februarie anul viitor şi la bursa de la Londra – până la finele lui 2011.
Brokerii autorizaţi să desfăşoare tranzacţii pe bursă spun că aceste „burse“ on line par mai degrabă site-uri de socializare. „Par mai degrabă un site de anunţuri, de socializare. Nici un intermediar serios nu lansează astfel de adrese pe internet. Nu ştiu dacă ei câştigă ceva din aceste anunţuri. Probabil că da, altfel, de ce ar face-o?“, spune George Ciobanu, reprezentantul Trust Invest SA, societate de servicii de investiţii financiare.