33.4 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriSenatorii dau bice cailor pe şosele

Senatorii dau bice cailor pe şosele

Căruţele – pericol public

În orice altă ţară europeană apar doar în muzee, ca exponate de ev mediu. La noi, însă, le întâlneşti la orice pas. Fac parte din peisaj, pentru că poliţia şi administraţia nu sunt în stare să impună legea prin care sunt interzise de mai bine de un deceniu în municipii şi pe drumurile naţionale. Acestea sunt căruţele, un adevărat pericol pe şoselele din România.

Vi se pare normal să întâlniţi căruţe pe Valea Jiului sau Valea Oltului şi să vă chinuiţi să le depăşiţi cu maşina exact pe o porţiune cu serpentine periculoase? O astfel de bucurie v-au pregătit parlamentarii, la iniţiativa unor senatori liberali în frunte cu Mario Oprea.

Cam de un deceniu căruţele nu mai au voie să circule pe drumurile naţionale şi europene. Măsura a fost preluată şi în actualul Cod Rutier, reprezentat de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, adoptată prin Legea nr. 6/2007, republicată. Nici nu s-a uscat bine cerneala pe actualul act normativ, că un grup de senatori şi deputaţi s-a şi gândit să-l modifice, în sensul de a permite din nou căruţelor să circule printre maşini, pe drumurile naţionale şi europene.

Căruţe cu program de zi

Puţină lume ştie ce surpriză le-au pregătit şoferilor senatorii Mario Oprea (PNL), Aron Popa (PNL) şi deputaţii Mihăiţă Calimente (PNL), Marius Iriza (PRM), Rareş Mănescu (PNL), Marian Săniuţă (PSD), George Scutaru (PNL) şi Toro Tibor (UDMR). Cei opt s-au vorbit, s-au sfătuit, apoi, pe 11 octombrie 2007, au depus la Senat o propunere legislativă de modificare a Codului Rutier.
Proiectul prevede că acest tip de vehicule va putea circula pe drumurile naţionale, pe timpul zilei, între orele 7.00 şi 20.00 în sezonul cald (16 martie – 14 septembrie) şi în intervalul 8.00 şi 17.00 în sezonul rece (15 septembrie – 15 martie). Căruţele vor putea să se deplaseze şi pe drumurile montane şi submontane, unde nu se pot realiza drumuri laterale.
Revenirea la feudalism pe drumurile naţionale şi europene pare greu de crezut pentru şoferi. Şi, totuşi, în România se poate… Aşa se face că, pe 13 noiembrie 2007, proiectul de lege menţionat a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ, iar pe 29 noiembrie 2007 a fost avizat favorabil şi de guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu. Pe 21 aprilie 2008, a fost chiar aprobat de Senat, prin procedura adoptării tacite, fiind apoi trimisă la Camera Deputaţilor spre dezbatere şi aprobare.

Vot negativ, dar insuficient

La Camera Deputaţilor, proiectul a fost înregistrat pe 5 mai 2008. N-a avut însă un drum la fel de uşor ca la Senat, primind aviz negativ atât din partea Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, cât şi de la Comisia juridică şi Comisia pentru industrii şi servicii.
Pe 7 octombrie 2008, a fost luat în dezbatere în plenul Camerei Deputaţilor, iar, pe 15 octombrie, deputaţii au votat masiv împotrivă. 136 de voturi au fost pentru respingerea unei asemenea reglementări, faţă de numai două pentru, însă proiectul nu a fost totuşi respins, întrucât nu s-a întrunit numărul de voturi necesar în cazul unei legi organice. Aşa se face că proiectul a fost retrimis la Comisia pentru industrii şi la Comisia Juridică, unde se află şi astăzi, neatins timp de nouă luni.
Dacă s-ar adopta o asemenea lege, ar fi interesant de urmărit cum ar reacţiona oricare dintre iniţiatori în timp ce merge cu maşina în spatele unei căruţe care traversează munţii pe Valea Jiului, tocmai pe drumul naţional.
Cine poate şti care au fost interesele ce i-au mânat pe aleşii menţionaţi mai sus să promoveze un asemenea proiect de lege. Poate chiar interesul public. Ori poate alte interese… Poate că Mario Oprea s-a gândit că, sprijinind căruţele, îi dă o lovitură sub centură altui liberal, Horaţiu Buzatu, care e dealer auto… E însă doar o ipoteză, fără nici un temei. Nu-i aşa?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII