Primul act normativ în domeniul imobiliarelor aduce puţine noutăţi dintre cele aşteptate de consumatori. Cât despre agenţii imobiliari, aceştia ar trebui să locuiască o perioadă cu proprietarii care vor să vândă locuinţa ca să observe toate defectele: zgomote, umezeală, miros.
Prima reglementare în domeniul imobiliar a apărut în urmă cu două săptămâni, în Monitorul Oficial 795/27.11.2008. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 174/2008. Mult aşteptată atât de clienţi, cât şi de agenţiile imobiliare care se respectă, prevederea legislativă nu aduce mare lucru în plus pentru nici unul dintre „actorii“ care îşi dau concursul la încheierea unei tranzacţii imobiliare. OUG nr. 174 vorbeşte mai întâi, despre relaţia băncilor, cu clienţii lor, apoi reglementează şi domeniul imobiliar. Sunt prevăzute aspecte peste care nu se poate trece nici în condiţiile actuale, în relaţia contractuală dintre agenţia imobiliară şi client. În cazul serviciilor de intermediere imobiliară, consumatorul va fi informat în scris, corect, complet şi precis, încă din faza precontractuală, cu privire la preţurile practicate în piaţă pentru tipul de imobil ce va face obiectul intermedierii imobiliare, conform informaţiilor existente în baza de date a agenţiei imobiliare. Mai trebuie să informeze clientul despre nivelul comisionului practicat de agenţie, despre regimul juridic al imobilului, despre costurile pe care trebuie să le plătească respectivul client cu actele ce stau la baza tranzacţiei imobiliare. Ca şi element de noutate, agenţia imobiliară are dreptul să-i ceară comisionul clientului abia după ce s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, şi nu după semnarea precontractului, aşa cum era până în prezent. OUG nr. 174 mai spune ce trebuie să conţină contractul dintre agenţie şi client, dar nu este nimic nou: data încheierii, datele părţilor etc. În schimb, protejează consumatorul de eventuale „vicii ascunse“ ale imobilului, de care omul află abia după ce l-a cumpărat. Agenţii imobiliari încearcă să spună că nici ei nu au de unde să ştie datele pe care proprietarul le ascunde cu bună-ştiinţă.
Inepţiile legii
Actul normativ conţine şi unele aspecte, considerate de agenţii imobiliari drept „aberaţii“, pentru că nu pot fi aplicate aşa cum prevede legea. Ordonanţa spune că viitorul client trebuie fie informat de agentul imobiliar despre tot ce se poate, legat de proprietatea în discuţie. Unele sunt perfect întemeiate, altele sunt imposibil de arătat. Iată ce spune textul ordonanţei despre informaţiile obligatorii pe care agenţia imobiliară trebuie să le furnizeze: „deficienţe şi alte inconveniente cunoscute de agenţia imobiliară sau pe care în mod rezonabil putea să le cunoască, incluzând surse de zgomot, umezeală, poluare, miros, pericol de inundaţii sau surpări, organizarea în apropiere a unor manifestări populare periodice, istoricul terenului sau al clădirii, posibile dezavantaje ale vecinătăţilor“. Reprezentanţii agenţiilor imobiliare sunt de părere că nu au de unde să ia aceste informaţii cerute de lege. „Pe de o parte, salutăm apariţia primului act normativ care reglementează activitatea agenţiilor imobiliare, pe de altă parte, unele alineate sunt aberante. Cum să depisteze agentul imobiliar toate sursele de zgomot şi toate mirosurile? Ca să vadă ce zgomot este noaptea şi ce mirosuri persistă, ar trebui ca agentul imobiliar să se mute pentru câteva zile cu proprietarul în locuinţa respectivă, iar astfel să poată să-i furnizeze cumpărătorului toate datele. Poate că proprietarul a făcut o igienizare a apartamentului cu o lună înainte să-l vândă şi după o lună apare igrasia. Ce vede clientul, vedem şi noi în timpul vizionării“, a precizat Cristian Clenciu, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI).
Cine hotărăşte că o zonă este inundabilă
Cu privire la terenuri, Cristian Clenciu explică faptul că atâta timp cât nu există planuri ale administraţiei locale sau studii cu zonele inundabile, nu se poate să-i furnizeze clientului date exacte, ci doar „ce se aude“ despre proprietatea respectivă. În afară de zonele consacrate, unde au loc inundaţii periodice şi pe care le cunoaşte toată lumea, în alte locuri nu se cunosc date certe. Vicepreşedintele ARAI mai spune că „prin actul de vânzare-cumpărare, cumpărătorul este protejat de viciile ascunse ale imobilului. Răspunderea îi aparţine vânzătorului. Or, prin acest act normativ, se interpretează greşit rolul agentului imobiliar. Abia după ce va apărea legea organică pentru domeniul imobiliar va fi un echilibru între consumator şi agenţiile imobiliare“. Consumatorul solicită serviciul unui intermediar imobiliar pentru a-şi găsi o locuinţă conformă cu dorinţele sale şi plăteşte un comision în speranţa că nu va fi înşelat de eventuali vânzători rău-intenţionaţi. Aşadar, consumatorul aşteaptă de la agenţii imobiliari să fie informaţi cu privire la orice aspect legat de apartamentul, casa sau terenul pe care-l va cumpăra.
Pentru protecţia consumatorului
Ordonanţa amintită, iniţiată de Agenţia Naţională de Protecţie a Consumatorului (ANPC) şi ajustată de ARAI, a apărut pentru a reglementa domeniul imobiliar vitregit de legislaţie. A apărut actul normativ şi din cauza reclamaţiilor făcute de clienţi la adresa agenţiilor imobiliare. Unii cumpărători de apartamente (de la etaj terminal) s-au trezit că a început să le pice apa prin tavan la doar o lună de la achiziţionare, că apartamentul nu era conectat la toate utilităţile, că terenul era amplasat în zonă inundabilă, că nu a fost informat înainte de zgomotul pe care îl făceau vecinii în bloc şi altele.
