„Moda“ e-mail-urilor a inceput in anii ’60, ca metoda de comunicare intre utilizatorii de computere mainframe. Ulterior, in 1971, a fost introdus semnul @ de catre Ray Tomlinson – cel care a trimis si primul e-mail – pentru a separa numele utilizatorilor de cel al masinilor. Din acel moment, totul a inceput sa se dezvolte cu o viteza uimitoare.
Primul e-mail a fost trimis intre doua computere aflate unul lânga celalalt, conectate prin ARPANET. Mesajul continut de primul e-mail a fost „QWERTYUIOP“.
Printre primele sisteme care au avut facilitati de e-mail s-au numarat Q32, pentru SDC, si CTSS, pentru MIT. Reteaua ARPANET a avut o mare contributie in evolutia e-mail-urilor. Pe masura ce avantajele utilizarii lor pe ARPANET au devenit cunoscute, popularitatea sistemului a crescut.
Intrucât nu toate computerele sau retelele erau interconectate direct, adresele de e-mail trebuia sa includa „calea“ mesajului pe care acesta il parcurge intre computerul expeditorului si cel al destinatarului. E-mail-urile puteau fi transmise in acest fel prin mai multe retele, printre care se numarau ARPANET, BITNET si NSFNET, precum si „gazde“ conectate direct la alte servicii prin UUCP. Calea a fost specificata folosind asa-numita adresa „bang path“, prin care erau stabilite „salturile“ pentru ca mesajul sa ajunga la adresa dorita.
In anii ’80, CCITT a dezvoltat standardul X.400 pentru a permite interoperabilitatea intre diferite sisteme de trimitere a e-mail-urilor. Tot in aceeasi perioada, IETF a creat un protocol mult mai simplu, numit Simple Mail Transfer Protocol (SMTP), care a devenit, ulterior, standardul de facto pentru transferurile de mesaje e-mail pe internet.
E-mail-urile includ doua sectiuni importante: „cap“, format din câmpuri ca destinatar, expeditor, subiect si alte informatii despre mesaj, si „continut“, care include mesajul-text propriu-zis. Fiecare dintre câmpurile mentionate are un nume si o valoare, stabilindu-se o sintaxa precisa. Mesajele sunt transferate intre „gazde“ prin intermediul SMTP, cu un software ca Sendmail. Utilizatorii descarca mesajele de pe servere prin protocoale POP sau IMAP. Unii utilizatori, care fac parte dintr-o corporatie gigant, folosesc protocoale ca Lotus Notes sau Microsoft Exchange Servers. Mesajele pot fi stocate fie de client, fie de server.
Formatele standard pentru mailbox-uri includ Maildir si mbox. Când un mesaj nu poate fi transferat, MTA (Message Transfer Agent) trimite un mesaj expeditorului, pentru a anunta o problema.
O data cu extinderea utilizarii e-mail-urilor, au aparut si noi amenintari: spam-uri si viermi de e-mail. Spam-urile sunt mesaje publicitare pe care destinatarul nu le solicita. Din cauza costurilor foarte joase de folosire a mesajelor e-mail, aceasta este una dintre metodele preferate de sute de milioane de firme pentru a-si face publicitate. In schimb, viermii de e-mail folosesc acest tip de mesaje pentru a infecta computerele vulnerabile. Primul vierme de e-mail a afectat computerele UNIX. Problema a luat insa amploare in zilele noastre, viermii infectând in principal sistemele de operare Windows.
In prezent, milioane de oameni folosesc Yahoo, MSN si alte servicii, având nevoie de un simplu browser.
