34.5 C
Craiova
duminică, 3 august, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriNumar record de cereri SAPARD pe ultima suta de metri

Numar record de cereri SAPARD pe ultima suta de metri

Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit a fost luata cu asalt, in ultimele zile, de cei care s-au hotarât pe ultima suta de metri sa acceseze fonduri europene nerambursabile pentru agricultura, potrivit datelor furnizate de institutie.


Cresterea spectaculoasa a numarului de cereri pentru proiectele SAPARD coincide cu sistarea programului, incepând de astazi, ca urmare a depasirii fondurilor alocate României prin Programul SAPARD.


Astfel, daca media lunara a solicitarilor de fonduri a fost de 160 de proiecte in perioada 2005 – 2006, de la inceputul acestui an media lunara inregistrata a crescut la 290 de proiecte, iar in ultimele luni media depaseste 700 de proiecte depuse spre aprobare. In luna iulie se estimeaza ca numarul de proiecte depuse va ajunge la 800, dintre care peste 200 de proiecte vor fi depuse in ultimele zile ale lunii. De fapt, intr-o singura zi, sâmbata 29 iulie 2006, au fost depuse aproximativ 95 de proiecte.


Prin urmare, conducerea APDRP a decis ca personalul Agentiei de la nivel regional sa lucreze in program normal si in week-end, pentru a putea primi in timp util proiectele SAPARD. Pâna la aceasta data au fost depuse in total 5.301 cereri de finantare in valoare de 1,66 miliarde de euro, dintre care 3.883 de cereri in valoare de 1,18 miliarde de euro au fost deja declarate eligibile.


Fondurile aferente acestui program se ridica la un total de 1,5 miliarde de euro, cererile de finantare fiind in acest moment de peste 1,66 miliarde de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS