Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, întrebat dacă vom avea vreo soluție finală în dosarele Mineriadei și Revoluției, că evenimentele în sine sunt clare, însă rămâne neclar modul în care pot fi asociate cu persoanele implicate.
Șeful statului consideră că lipsa unor soluții la aceste două dosare reprezintă un eșec al justiției din România.
„E o întrebare foarte bună. În linii mari noi știm ce s-a întâmplat. Chestiunea este cum asociem cu nume de oameni care chiar au activat în perioadele acelea. Asta e de lipsește, dar ce s-a întâmplat, mai ales la Mineriade, în opinia mea e foarte clar”, a declarat Nicușor Dan, chestionat dacă o să aflăm vreodată ce s-a întâmplat la Revoluție și Mineriadă, într-o conferință de presă susținută miercuri la Palatul Cotroceni.
Întrebat de ce nu avem o soluție finală în aceste dosare până acum, șeful statului a răspuns: „E o chestiune de management”. Chestionat mai departe dacă nesoluționarea dosarelor este un eșec al justiției române, Nicușor Dan a fost tranșant: „Fără discuție!”.

