Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a afirmat azi că în Emiratele Arabe Unite se află câteva sute de minori din România şi aceştia au prioritate pentru aducerea în ţară, alături de cazurile medicale. Ea a menţionat că grupurile de elevi din Vrancea şi Piatra Neamţ vor reveni în ţară, vineri dimineaţa, cu o cursă din Oman.
„În acest moment, în Emiratele Arabe Unite, avem câteva sute de minori, aceştia sunt, alături de cazurile medicale, şi prioritatea pentru planificarea viitoare. Discutăm din nou cu agenţiile de voiaj, cu linii aeriene, cu autorităţile din Emiratele Arabe Unite pentru a permite intervale de zbor, astfel încât pentru cât mai multe familii să fie posibil zborul chiar din Emiratele Arabe Unite şi să nu necesite, aşa cum facem astăzi, un transfer terestru spre Oman. Avem în atenţie, dintre cazurile medicale care nu sunt în acest moment în transferul terestru spre Oman, un număr de femei gravide. Pentru acestea, opţiunile pe care le căutăm sunt legate de locuri dedicate prioritar în zborurile care urmează”, a afirmat Oana Ţoiu, joi, într-o conferinţă de presă.
Românii din Emiratele Arabe Unite
Ea a precizat că situaţia românilor din Emiratele Arabe Unite fluctuează pentru că au început zborurile comerciale.
”În ceea ce priveşte situaţia din Emiratele Arabe Unite, numărul aici fluctuează destul de mult, mai ales pentru că au început din nou zborurile comerciale. În acest moment, cu totul, dintre cetăţenii români care se aflau la începutul acestei crize în Orientul Mijlociu, ştim că s-au întors aproximativ 1000 de cetăţeni români prin mecanisme de repatriere asistată sau opţiuni individuale privind zborurile comerciale”, a transmis ministrul de Externe.
Românii din Israel
Oana Ţoiu a explicat că în Israel se află aproximativ 60 de cetăţeni români, iar aceştia nu vor fi repatriaţi în perioada următoare.
„Mai avem, în acest moment, 50-60 de cetăţeni care se află pe teritoriul Israelului, pe care îi avem în atenţie, dar nu avem planificată imediat în perioada următoare zboruri de repatriere asistată prin agenţiile de voiaj sau de altfel. Ţinem legătura cu fiecare dintre cetăţenii din spaţiul respectiv pentru a-i putea îndruma privind opţiunile dumnealor”, a mai afirmat Oana Ţoiu.
Românii din Qatar
De asemenea, ea a anunţat că din Qatar sunt 370 de persoane în atenţia consulară.
”În ceea ce priveşte Qatar, unde avem aproximativ 370 de persoane în atenţia consulară, am luat decizia împreună cu celula de criză, după ce ne-am consultat cu o parte dintre membrii din comunitate, cu o parte dintre celelalte ţări ale Uniunii Europene, cu care am împărtăşit perspectivele pe care le avem acum”, a mai declarat ministrul de externe.
Ea a precizat că cetăţenii aflaţi în Qatar trebuie să informeze dacă vor să mai rămână în ţara respectivă sau dacă optează pentru un transfer terestru spre Riad.
”Planul pe care îl propunem cetăţenilor români din Qatar în acest moment, prin echipele noastre consulare, este acela de a ne informa privind opţiunea dumnealor de a rămâne în continuare în Qatar, o opţiune pe care, sigur, o pot face în continuare, riscul acolo este stabil, nu înseamnă că nu există, este un risc ridicat, dar nu vedem creşterea lui abruptă, sau dacă vor opta pentru transfer terestru spre Riad, un transfer terestru pe care îl vom organiza împreună cu autocare. Am discutat deja cu ministrul de externe din Arabia Saudită pentru a avea un acces facil la punctul de trecere, indiferent de stadiul vizelor cetăţenilor români”, a mai declarat Oana Ţoiu.
Românii din Irak, Iran, Kuweit, Liban, Arabia Saudită
Ea a precizat că în Irak sunt doi cetăţeni români în asistenţă consulară, pentru care se caută soluţii individuale, dar că riscul este extrem de crescut.
Totodată, în Iran au apărut opt cereri de asistenţă consulară, iar în Kuweit sunt 250 de români în asistenţă consulară, iar 100 au cerut să revină în ţară.
„Riscul în Kuweit este în continuare foarte mare, ceea ce înseamnă că în acest moment în Kuweit recomandarea noastră este aceea de a prioritiza siguranţa proprie şi a sta la adăpost. Evaluăm însă, pentru momentul în care acest lucru va fi posibil, căi de transfer terestru până în ţări care să aibă spaţiu aerian deschis, de unde să poată opta pentru bilete comerciale sau în cazurile de risc ridicat, cazuri medicale, cazuri speciale, să găsim soluţii individualizate”, a afirmat ministrul de Externe.
Oana Ţoiu a transmis că şi pentru cele 150 de persoane aflate în asistenţă consulară în Liban recomandarea este similară ca şi pentru cei din Kuweit.
De asemenea, în Arabia Saudită se află 100 de persoane aflate în atenţia autorităţilor şi se discută cu agenţiile de voiaj şi linii aeriene privind opţiunile de transfer.
Grupurile de elevi din Vrancea şi Piatra Neamţ vor reveni în ţară, vineri dimineaţa, cu o cursă din Oman
Oana Ţoiu a fost întrebată, joi, dacă este confirmată cursa din Oman şi care sunt cetăţenii români care vor fi aduşi în ţară.
”Avem grupurile din Vrancea, din Piatra Neamţ. Cursa este programată să decoleze la ora 5 dimineaţa. Vă reamintesc însă că şi primele curse, care au fost curse Tarom din Egipt, au avut modificări privind orarul de zbor şi de data asta nu excludem posibilitatea unor modificări legate de programul de zbor şi calendarul, tocmai pentru că sunt în acest moment curse care sunt noi, nu existau în calendarul anterior al aeroporturilor respective şi încercăm să echilibrăm asta împreună cu ţările respective”, a mai afirmat Oana Ţoiu.
Citește și: Guvernul a aprobat reorganizarea Romsilva

