Salariul minim ar trebui să crească nu doar în sprijinul angajaților, ci și al întregii economii, a declarat astăzi ministrul Muncii, Petre-Florin Manole. Oficialul afirmă că România are productivitate în creștere, costuri ale muncii printre cele mai mici din UE și o inflație care erodează veniturile, motiv pentru care un salariu minim decent devine o necesitate, nu doar o opțiune politică.
„Creşterea salariului minim are argumente solide! PSD susţine această măsură, nu doar pentru că este corectă pentru salariaţi, ci pentru că este necesară pentru economia României. Un salariu minim decent este un drept elementar al oamenilor de a trăi decent din munca lor”, a scris ministrul Muncii pe facebook.
Directiva europeană și noua lege care schimbă calculul salariului minim
El a explicat faptul că o lege aflată în vigoare, stabilită prin consens între mediul de afaceri, sindicate şi Guvern în 2024, este implementarea directivei europene privind salariile minime şi a reprezentat un jalon în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Manole apreciază că, în acest moment, legea nu mai permite politizarea salariului minim, ci îl calculează pe baze obiective.
Productivitate în creştere, salarii printre cele mai mici din UE
„Inflaţia de peste 9% erodează puterea de cumpărare. Productivitatea muncii în România a crescut cel mai rapid din Uniunea Europeană în ultimii ani din 2015 până în prezent (28,8%), peste media ţărilor CEE (21,1%) şi peste media ţărilor din UE (5,5%). Costul muncii rămâne printre cele mai mici din UE (12,5 Euro/ oră în Ro vs 33,5 Euro/oră în UE), sub Ungaria, Polonia şi Slovacia”, a arătat ministrul.
Astfel, în opinia sa, oamenii produc mai mult, dar sunt plătiţi prea puţin.
„Mai mult decât atât, argumentul de bun-simţ este că nu putem accepta ca oamenii care muncesc legal şi corect, care câştigă salariul minim, să fie în risc de sărăcie”, a spus, în final, Florin Manole.
Citește și: Secretarii de stat în domeniul Apărării din România și Germania s-au întâlnit la Baza Kogălniceanu

