Trei muncitori care efectuau marcaje stradale au murit marți pe A1, în apropierea localității sibiene Boița, după ce au fost loviţi de o autocisternă condusă de un cetăţean sârb.
Cei trei bărbați erau angajații unei firme specializate în marcaje rutiere. Tragedia s-a întâmplat în jurul orei 16.00, cu câteva zeci de minute înainte ca oamenii să-și încheie programul.
Cei trei muncitori și șeful echipei erau la câțiva metri în fața unei autoutilitare aflate pe banda de urgență, în care țineau diverse echipamente și balize. Se pregăteau să facă ultimele lucrări din ziua respectivă, când au fost loviți în plin de o autocisterna cu număr de Serbia. Colegul celor trei victime – aflat la nici 20 de metri – a scăpat la limită.
Martorii spun că cisterna a lovit întâi balizele, apoi mașinile și după aceea pe muncitori, care au murit pe loc. Aveau 19, 20 şi 37 de ani.
Etilotestul a arătat că șoferul autocisternei nu consumase alcool. Din primele cercetări, se pare că nu a realizat la timp că trebuie să treacă pe banda a doua. Asta deși lucrările erau semnalizate cu balize care indicau restrângerea traficului pe o singura bandă, cu săgeți luminoase, dar și cu indicatoare.