21.8 C
Craiova
marți, 19 august, 2025
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) Trump, Zelenski și liderii europeni stau la masa negocierilor 

(VIDEO) Trump, Zelenski și liderii europeni stau la masa negocierilor 

Trump a început întâlnirea cu liderii europeni, nominalizându-i pe fiecare şi făcându-le fiecăruia câte un compliment. Trump şi liderii europeni au făcut „poza de familie” la Casa Albă

Donald Trump, Volodimir Zelenski și liderii europeni și NATO se întâlnesc acum în cadrul unui summit multilateral. Înaintea acestuia, Keir Starmer a fost văzut discutând cu vicepreședintele JD Vance, conform hotnews.ro.

Se așteaptă ca liderii europeni să facă presiuni asupra lui Trump pentru a se alătura lor în adoptarea unei poziții dure față de președintele rus Vladimir Putin, în scopul evitării conflictelor viitoare, notează CNN.

O declarație importantă făcută de Donald Trump în Biroul Oval, salutată de Moscova

O declarație importantă făcută de Donald Trump în Biroul Oval, luni seară, a făcut referire la derularea negocierilor de pace fără un armistițiu prealabil, adică exact ceea ce își dorește Vladimir Putin, scriu BBC și CNN.

Timp de luni de zile, Trump ceruse încetarea imediată a luptelor și a amenințat Rusia cu sancțiuni daca nu se va conforma, insistând că oprirea uciderilor este prioritatea sa. După summitul din Alaska, el a declarat în mod neașteptat însă ca nu mai așteaptă ca Moscova să accepte un armistițiu.

Luni, la discuțiile din Biroul Oval alături de Volodimir Zelenski, a explicat de ce. „Din punct de vedere strategic, acest lucru ar putea fi un dezavantaj pentru una dintre părți”, a spus Trump.

„Această poziție este muzică pentru urechile lui Vladimir Putin”, scrie BBC.

Europenii și ucrainenii au stabilit mai multe linii roșii

Europenii și ucrainenii au stabilit mai multe linii roșii înainte de începerea negocierilor, scrie The New York Times:

  • încetarea focului înainte de orice discuție privind chestiunile teritoriale;
  • necedarea către Rusia a teritoriilor neocupate;
  • neanexarea permanentă a teritoriilor ucrainene de jure, deoarece modificarea frontierelor prin forță este contrară dreptului internațional;
  • și garanții de securitate pentru Ucraina după orice acord de pace, suficiente pentru a descuraja Rusia, indiferent de promisiunile ei, să atace din nou Ucraina în viitor.

Nu este clar dacă vreuna dintre aceste condiții va fi îndeplinită, notează NYT.

Liderii europeni de la Casa Albă au urmărit discuția dintre Trump și Zelenski

Liderii europeni care au venit astăzi la Casa Albă au urmărit întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski.

„Au urmărit discuția. Am primit confirmarea că în sala în care se aflau, aici, la Casa Albă, erau monitoare”, transmite corespondentul Sky News din SUA, Mark Stone.

Până în prezent, se pare că a fost o încercare reușită de a evita repetarea situației din februarie, când Trump și Zelenski s-au certat în fața camerelor de televiziune în Biroul Oval, notează postul britanic.

Citeşte şi: (VIDEO) Zelenski a ajuns la Casa Albă. Trump: „Vrem o pace pe termen lung în Ucraina“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS