35.1 C
Craiova
miercuri, 13 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateDeținutul evadat de la un penitenciar din Prahova, găsit în podul unei case din satul său din Dâmbovița

Deținutul evadat de la un penitenciar din Prahova, găsit în podul unei case din satul său din Dâmbovița

Deținutul care a evadat marți seară de la penitenciarul Mărgineni din Dâmbovița a fost găsit miercuri în podul unei case din satul natal, Poiana Vărbilău, din judeţul Prahova, relatează News.ro.

Deţinutul are 32 de ani și a fost condamnat definitiv la cinci ani şi zece luni de închisoare pentru act sexual cu un minor şi executa pedeapsa în regim închis.

El a evadat marți seară de la punctul de lucru interior al penitenciarului escaladând gardul împrejmuitor al închisorii în timp ce se lucra la blocul alimentar.

La operațiunile de căutare a bărbatului de 32 de ani au participat polițiști din Prahova și Dâmbovița, polițiști de penitenciare, precum și jandarmi.

Găsit în podul uni cas

Miercuri, în jurul orei 11.30, în urma unor activități investigativ-operative, polițiștii l-au depistat pe deținutul evadat, ascuns în podul unei case din comuna sa natală Poiana Vărbilău.

Administrația Națională a Penitenciarelor informează că deținutul urmează să fie reîncarcerat în Penitenciarul Mărgineni, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Dâmbovița, într-un dosar deschis pentru săvârșirea infracțiunii de evadare.

Infracțiunea de evadare se pedepsește, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.

Citește și: Dolj: Un tată își caută fiica și nepoții

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS