35.5 C
Craiova
vineri, 27 iunie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentO fetiță de 10 ani și bunica ei au murit după ce mașina lor a intrat într-un cap de pod

O fetiță de 10 ani și bunica ei au murit după ce mașina lor a intrat într-un cap de pod

O fetiță de 10 ani și bunica ei de 63 de ani și-a pierdut viața, iar o fetiță de 8 ani și un bărbat au fost grav răniți în urma unui accident rutier produs vineri după-amiază pe Drumul Național 66, în localitatea hunedoreană Bănița.

Un bărbat, de 63 de ani, din județul Gorj, care conducea un autoturism pe direcția Hațeg–Petroșani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un cap de pod aflat pe marginea drumului. În autoturism se aflau patru persoane: două fetițe, de 10 și 8 ani, și doi adulți.

În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipele medicale, fetița de 10 ani și bunica nu au mai putut fi salvate.

Ceilalți doi pasageri – o fetiță de 8 ani și bărbatul de 63 de ani – erau conștienți și cooperanți și au fost transportați de urgență la Spitalul din Petroșani.

La locul accidentului au intervenit rapid pompierii Detașamentului Petroșani cu două autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD. În sprijin au fost trimise și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, precum și un elicopter SMURD cu echipaj medical, pentru eventualul transport aerian al victimelor.

Polițiștii au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment.

Citeşte şi: Președintele Nicușor Dan a discutat cu ministrul Educației despre schimbarea sistemului de burse școlare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS