Câteva zeci de oameni s-au strâns, duminică dimineaţa, în faţa Primăriei din localitatea Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, şi anunţă că vor pleca cu un autocar spre Craiova. Ei sunt nemuţumiţi de modul în care au acţionat autorităţile în cazul fetiţei de 8 ani care a fost luată cu mascaţii din casă, potrivit hotnews.
Mergem să o vedem pe Sorina, să vedem dacă e bine”, a spus unul dintre participanţii la protest. Oamenii poartă pancarte pe care scrie „Nu distrugeţi fericirea unui copil” şi au scandat în faţa primăriei „Sorina noi vom lupta, traficanţii nu te ia”.
Proteste au avut loc şi vineri şi sâmbătă, în faţa casei din care a fost luată fetiţa. Oamenii acuză autorităţile că nu se implică şi mai mulţi participanţi au spus că adopţia nu a fost făcută corect.
Fetiţa a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, după ce copila a fost adoptată de o familie din America.