Presedintele francez, Emmanuel Macron, si cancelarul german, Angela Merkel, vor discuta cu presedintele rus, Vladimir Putin, duminica, despre punerea in aplicare a armistitiului in Siria, a anuntat Palatul Elysee, intr-un comunicat citat de AFP, preluata de Agerpres.
„Consiliul de Securitate tocmai a adoptat in unanimitate o rezolutie care cere o incetare a focului de 30 de zile in Siria”, aminteste presedintia Frantei, calificand documentul Natiunilor Unite ca o „prima etapa indispensabila”.
Sursa mentionata a anuntat totodata ca, duminica, Merkel si Macron vor discuta cu Putin despre „implementarea acestei rezolutii si despre foaia de parcurs in plan politic necesara pentru instaurarea unei paci durabile in Siria”.

