17.8 C
Craiova
luni, 12 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitateDoi morţi în tragedia de la Clinceni

Doi morţi în tragedia de la Clinceni

Un grav accident s-a petrecut, ieri dimineaţă, pe aerodromul de la Clinceni. Trei paraşutişti au fost implicaţi într-un accident în aer, unul dintre ei fiind constănţeanul Adrian Constandache, instructor la Regional Air Services.

Potrivit anchetatorilor, Constandache a sărit împreună cu o tânără de 27 de ani, iar un alt paraşutist i-a urmat. Cel din urmă, de aproximativ 50 de ani, s-a aruncat prea devreme şi s-au ciocnit la aproximativ 100 de metri. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, dr. Raed Arafat, a declarat că paraşutele persoanelor implicate în accident s-au încurcat în aer, acesta fiind motivul pentru care s-au prăbuşit.

În urma impactului cu solul, Adrian Constandache şi Andreea Nica au fost răniţi grav, iar Daniel Floroiu a murit la locul accidentului. Tânăra a fost transportată la Spitalul Universitar, fiind conştientă, iar paraşutistul constănţean a ajuns la Spitalul Floreasca. Din păcate, tânăra, aflată la primul său salt, a murit în spital.

„Pacientul se află la Terapie Intensivă şi este în stare gravă”, a declarat dr. Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca şi coordonatorul SMURD Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS