Premierul Victor Ponta le-a solicitat, azi, autorităților din Gorj să repare cât mai repede digul de pe râul Gilort în zona orașului Novaci, care a fost distrus de o viitură puternică, inundând peste 100 de gospodării din zonă, motiv pentru care zeci de localnici au fost evacuați, transmite Agerpres.
Această solicitare a venit în urma vizitei făcute de premier în zonele afectate de inundaţii, când a declarat că că în ședința de guvern de mâine vor fi alocate sumele de bani necesare pentru activitățile de protecție împotriva inundațiilor în județele Vâlcea, Gorj și Olt.
„Aici dacă mai trecea încă o dată mai mult chiar că îi lua cu totul. Acum s-a potolit, dar ca să vă apucați de lucrare trebuie să se oprească de tot, nu? Nu mai iese apa, asta e important. Văd că ați întărit aici, dar problema e că trebuie să o faceți serios pentru următorii ani. Când îmi faceți proiectul și devizul, mi le dați și vă apucați de treabă anul acesta. Oricum s-a retras mult de tot apa”, a spus Victor Ponta la Novaci.
Un reprezentant de la Apele Române i-a explicat premierului situația de pe Valea Gilortului, menționând că momentan se fac lucrări provizorii pentru întărirea digului afectat. „Aluviunile se împing pe malul stâng, este o lucrare provizorie, vă dați seama că o viitură de amploare cum a fost cea de marți e posibil să inunde iar, dar în prima fază asta facem. Același lucru apoi îl încercăm și în aval și înaintăm cu lucrarea în aval, plus că aduce piatră brută, cărăm cu mașinile, ca să consolidăm acest mal. Într-o săptămână după ce se retrage apa ne apucăm serios, trebuie documentație serioasă, ce facem acum e provizoriu” a precizat reprezentantul de la Apele Române.