25.1 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePatru judecători din Bihor, trimişi în judecată pentru trafic de influenţă

Patru judecători din Bihor, trimişi în judecată pentru trafic de influenţă

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

ROMAN FLORICA, judecător în cadrul Curţii de Apel Oradea, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile concurente de trafic de influenţă şi favorizarea făptuitorului;
GALEA OVIDIU DANIEL, judecător în cadrul Tribunalului Bihor, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de abuz în serviciu dintre care una cu obţinerea unui folos necuvenit pentru altul, două infracţiuni de fals intelectual şi una de uz de fals, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi fals informatic;
CUC RALUCA BEATRIX, judecător la Tribunalul Bihor, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile concurente de abuz în serviciu cu obţinerea unui folos necuvenit pentru altul şi favorizarea făptuitorului;
VIDICAN DENISA DANIELA, la data faptelor judecător la Tribunalul Bihor, în prezent la Curtea de Apel Oradea, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu cu obţinerea unui folos necuvenit pentru altul şi favorizarea făptuitorului;
MIHOC MARIANA DORINA, avocat în cadrul Baroului Bihor, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile concurente de favorizarea făptuitorului, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, (două fapte), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals (trei fapte);
JURCA GHEORGHE, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile concurente de cumpărare de influenţă, favorizarea făptuitorului și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

1. Inculpata Roman Florica, judecător la Curtea de Apel Oradea, a primit de la Jurca Gheorghe o sumă de bani nedeterminată sub aspectul cuantumului şi alte foloase (păstrăvi, whisky) şi a pretins de la acesta un ceas cu cuc vechi, pentru a-şi exercita influenţa faţă de judecători de la instanţa inferioară în grad, Tribunalul Bihor, astfel încât aceştia să pronunţe hotărâri favorabile unui condamnat, în scopul de a nu executa pedeapsa aplicată. Totodată, în condițiile în care toate mijloacele de apărare legale fuseseră epuizate, judecătoarea Roman Florica a sfătuit-o pe avocata Mihoc Mariana Dorina ce demersuri să întreprindă pentru a-l ajuta pe condamnat să nu execute pedeapsa pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de viol. Pentru promovarea unei căi extraordinare de atac (contestație în anulare), era absolut necesar ca persoana vătămată să fie convinsă să încheie un înscris fals, cu dată anterioară rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, din care să rezulte că s-ar fi împăcat cu inculpatul înaintea rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În acest sens, inculpata Mihoc Mariana Dorina, avocat în cadrul Baroului Bihor, l-a ajutat pe condamnat în felul următor:
– a iniţiat redactarea înscrisului „Act de împăcare” între partea vătămată și condamnat (înscris antedatat, nesemnat de condamnat şi neautentificat);
– a conceput documentul intitulat „Declaraţie de retragere a plângerii penale”, antedatat (ambele scrise de persoana vătămată);
– a iniţiat emiterea unui înscris fals „Adeverinţă”, emis de SC GEOASSET SRL, care conținea date nereale, nedatată şi fără număr de înregistrare.
Toate aceste 3 înscrisuri false au fost ataşate la contestaţia în anulare, care a și fost admisă, cu opinia separată a unui membru al completului de judecată. Partea vătămată a consimțit să redacteze înscrisurile antedatate în schimbul unor sume de bani promise și oferite de rudele condamnatului și după ce a primit asigurări din partea avocatei că demersurile sale sunt legale.
La data de 9 iunie 2010, preşedintele completului de judecată, judecătorul Galea Ovidiu a falsificat Încheierea dată în Cameră de consiliu, atestând fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că a dispus preschimbarea termenului de judecată al contestaţiei în anulare (înregistrată cu o zi înainte la Tribunalul Bihor, de avocata Mihoc Mariana Dorina în numele condamnatului) din data de „24 septembrie 2010” în data de „16 iunie 2010”, pe motiv că preschimbarea termenului a avut la bază o cerere formulată de către condamnat. În realitate, la dosar nu a existat nicio asemenea cerere de preschimbare a termenului de judecată. În acest fel, inculpatul Galea Ovidiu şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, aducând atingere gravă interesului general de înfăptuire a justiției și implicit intereselor legitime ale Tribunalului Bihor, afectând grav încrederea justițiabililor în această instituție chemată să aplice legea și să înfăptuiască actul de justiție.
Ca urmare a înscrisurilor false sus menționate, care au fost depuse la dosar de avocata Mihoc Mariana Dorina şi a exercitării influenţei inculpatei Roman Florica, la data de 4 martie 2011, completul de judecată format din Cuc Raluca, Vidican Denisa Daniela și un alt judecător, cu opinia separată a acestui judecător, a admis contestaţiile în anulare formulate de condamnat și de partea vătămată împotriva deciziei din 2 iunie 2010, pe care au anulat-o în totalitate, fixând termen pentru rejudecarea recursului. Cele două judecătoare care au refuzat să participe la deliberări, au apreciat drept probe concludente înscrisurile care erau vădit false, aspecte menționate și în opinia separată a celui de-al treilea judecător.
La termenul din 8 aprilie 2011 s-a rejudecat recursul și s-a decis încetarea procesul penal.

2. Într-un context separat, inculpatul Galea Ovidiu, judecător în cadrul Tribunalului Bihor, a atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului într-un act juridic intitulat Încheierea din Camera de consiliu din data de 13.01.2014, în condițiile în care şedinţa de judecată nu s-a desfăşurat. În plus, judecătorul Galea Ovidiu i-a dat dispoziţie unei grefiere să introducă respectivul act juridic fals în sistemul informatic ECRIS al Tribunalului Bihor. Acel act fals a fost folosit de același judecător pentru a motiva o Sentinţă penală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS