Toate structurile operative din cadrul IPJ Olt ies în stradă, cu ocazia minivacanţei de 1 Mai, informează gazetanoua.ro.
Aproximativ 900 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie judiciară, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi acţiuni speciale vor acţiona în dispozitivele de ordine şi siguranţă publică, pe întreg teritoriul judeţului Olt.
Pentru limitarea excesului de viteză şi depistarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, vor acţiona 208 poliţişti cu atribuţii pe linie rutieră, cu 90 de autospeciale, 40 dintre acestea fiind dotate cu aparatură radar.