Știri de ultima orăActualitateTrenurile care pleacă sau sosesc în Gara de Nord Bucureşti au întârzieri între 120 şi 180 de minute

Trenurile care pleacă sau sosesc în Gara de Nord Bucureşti au întârzieri între 120 şi 180 de minute

Trenurile care ar fi trebuit să plece sau să ajungă miercuri dimineaţă, între orele 7.00 – 9.00, în Gara de Nord vor înregistra întârzieri între 120 şi 180 de minute, din cauza protestului angajaţilor CFR, cea mai mare întârziere fiind înregistrată pentru un tren care venea de la Satu Mare, potrivit Mediafax.
În intervalul orar 7.00 – 8.38, din Gara de Nord ar fi trebui să plece zece trenuri, pentru acestea fiind anunţate întârzieri cuprinse între 120 şi 180 de minute.

Cea mai mare întârziere, de 180 de minute, este înregistrată pentru un tren care are ca destinaţie Braşov şi care ar fi trebuit să plece la ora 07.00, urmat de un tren cu destinaţia Piteşti, care are o întârziere de 120 de minute şi de cele care ar fi trebuit să plece la 07.20, respectiv 07.25, către Constanţa şi Urziceni, care vor pleca cu 100 de minute mai târziu.

Cu 90 de minute mai târziu va pleca şi trenul către Bacău, iar o întârziere de 80 de minute înregistrează şi trenul programat să plece către Roşiori Nord la ora 07.45. Întârzieri de până într-o oră vor mai avea la plecare trenurile cu destinaţia P. Kretzulescu H., Galaţi, Braşov şi Ploieşti Sud.

La trenurile care ar fi trebuit să ajungă în Gara de Nord între orele 07.16 şi 08.07 sunt anunţate întârzieri cuprinse între 60 şi 180 de minute, cea mai mare întârziere fiind pentru un tren care vine de la Satu Mare.

Întârzieri de 125, respectiv 120 de minute vor avea trenurile din Braşov şi Ploieşti Sud, iar un alt tren care vine de la Vatra Dornei Băi va ajunge la gara de Nord cu 115 minute mai târziu. De asemenea, întârzieri de peste 100-110 minute mai sunt anunţate pentru trenurile care vin de la Ploieşti Sud, Timişoara Nord, P. Kretzulescu H. şi Craiova, iar trenurile de la Slănic şi Piteşti vor avea întârzieri de peste o oră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS