Știri de ultima orăActualitateSecretarul de stat din Ministerul Educaţiei Ştefania Duminică a plagiat lucrarea de disertaţie

Secretarul de stat din Ministerul Educaţiei Ştefania Duminică a plagiat lucrarea de disertaţie

Comisia de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti a stabilit astăzi că secretarul de stat din Ministerul Educaţiei Ştefania Duminică şi-a plagiat lucrarea de dizertaţie, informează b1.ro. Comisia a analizat lucrarea Ştefaniei Duminică cu cea a Cameliei Voiculescu, având ambele acelaşi nume „Pagini web în prezentarea elementelor de geografie a României în ciclu primar” şi a constat că este vorba de un plagiat integral al secretarului de stat, în prezent doctorand la Facultatea de Psiihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti. „Lucrarea de disertaţie a doamnei Ştefania Vasilica (Duminică) Voicu este un plagiat integral al lucrării doamnei Camelia Voiculescu. De la Titlu, Cuprins până la Concluziile personale, totul este copiat identic. De fapt, este vorba de o fotocopie a lucrării sursă în care s-au produs câteva modificări minore care trădează efortul superficial de înlăturare a posibilităţii de identificare a lucrării sursă. Raportul Comisiei, anexat acestui Proces verbal, detaliază tehnic plagiatul”, a concluzionat comisia.

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, marţi, premierului Ponta, să o revoce din funcţie pe Ştefania Duminică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS