Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută semnarea Acordului privind soluţionarea crizei din Ucraina şi consideră că documentul va relansa ţara pe calea democraţiei şi consolidării statului de drept, informează Mediafax.ro. Semnarea Acordului dintre reprezentanţii Puterii şi Opoziţiei, ca urmare a medierii troicii ministeriale europene, este „un succes datorat implicării active a Uniunii Europene şi a statelor membre pentru ajungerea la un compromis între părţile implicate în criza politică profundă traversată de Ucraina”, se arată într-un comunicat transmis de MAE. Potrivit documentului, România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene (UE), va continua să se implice activ în procesul de facilitare a soluţionării depline a crizei.
Pe de altă parte, MAE îşi exprimă „regretul profund că a fost necesară ajungerea într-o situaţie limită, cu nenumărate victime, care să determine părţile implicate să dialogheze eficient”. Ministerul de Externe consideră că Acordul privind soluţionarea crizei din Ucraina prevede etape „bine definite”, care vor asigura soluţii pe termen lung şi vor relansa Ucraina pe calea democraţiei şi consolidării statului de drept. Redresarea economiei ucrainene va trebui să fie, de asemenea, una din priorităţile Uniunii Europene, ale SUA şi ale instituţiilor financiare internaţionale, se mai arată în comunicat.
Totodată, MAE exprimă convingerea că „implementarea durabilă şi consecventă a acestuia va asigura stabilitate şi prosperitate poporului ucrainean”. În lumina evenimentelor tragice din ultimele zile, Ministerul de Externe apreciază că părţile implicate în actuala criză trebuie să depună toate eforturile pentru a se evita, pe viitor, „escaladarea unor violenţe nejustificabile, care afectează profund poporul ucrainean”.

