Acordul cu FMI ar putea fi suspendat. Preşedintele Traian Băsescu nu vrea să semneze memorandumul cu Fondul Monetar Internaţional. Potrivit unor surse citate de b1.ro, Băsescu nu vrea să semneze acordul cu FMI, din cauza accizelor la carburanţi. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în luna decembrie a anului trecut, iar în urma unor discuţii între premier şi preşedinte, introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi, a fost amânată până la data de 31 martie 2014.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că nu va promulga bugetul dacă acciza va fi majorată, premierul precizând ulterior că negociază cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană amânarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorină, folosită de către transportatorii de marfă, şi aplicarea acesteia doar la benzină.