31.7 C
Craiova
luni, 17 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePloieşti: Fost judecător, urmărit penal după ce a luat mită inclusiv contravaloarea unei racle

Ploieşti: Fost judecător, urmărit penal după ce a luat mită inclusiv contravaloarea unei racle

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploieşti au început urmărirea penală față de Ştefan Fieraru, fost judecător la Curtea de Apel Ploieşti, în prezent avocat în cadrul Baroului Prahova, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În perioada 2008-2009, în calitate de judecător la Curtea de Apel Ploieşti, Ştefan Fieraru a pretins şi primit de la un denunţător sume de bani, produse alimentare, bunuri electrocasnice, materiale de construcţie şi manopera unor lucrări efectuate la două imobile deţinute de magistrat şi familia acestuia în municipiul Ploieşti, precum şi contravaloarea unei racle edificate în incinta unui cimitir din municipiul Ploieşti, toate în valoare de aproximativ 83.000 Euro, în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa pe lângă judecătorii care aveau spre soluţionare cauza penală în care denunţătorul avea calitatea de inculpat, în scopul adoptării unei soluţii favorabile acestuia.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS