23.3 C
Craiova
miercuri, 20 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateRâmnicu Vâlcea: Primarul Frâncu face apel la instituţiile publice să-şi decoreze festiv sediile

Râmnicu Vâlcea: Primarul Frâncu face apel la instituţiile publice să-şi decoreze festiv sediile

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a reluat azi apelul public către instituţiile publice din municipiu de a-şi decora festiv sediile pe care le au în zona centrală, informează primăria din Râmnicu Vâlcea într-un comunicat. Acelaşi apel a fost făcut şi către structurile private, edilul-şef dând ca exemplu negativ Hotelul Alutus sau clădirea Sârguinţa, care încă nu au marcat corespunzător spiritul sărbătorilor de iarnă.

Apelul a fost justificat şi în contextul manifestărilor specifice ce urmează să se desfăşoare în această lună în zona centrală, printre care aprinderea razei sfinte la ieslea din Scuarul Mircea cel Bătrân, programată, laolaltă cu un concert de colinde, pentru seara de 23 decembrie, sau Revelionul 2014, ce urmează să se desfăşoare în aceeaşi locaţie.

În aceeaşi notă, Direcţia Administrării Domeniului Public a primit dispoziţie să decoreze în continuare festiv mai multe zone din oraş, printre care cartierul Petrişor, străzile Nicolae Iorga, General Magheru, Mihai Viteazu, Calea lui Traian Nord sau blocurile din Troianu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS