23.3 C
Craiova
miercuri, 9 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateExplozie puternică în Canada - autorităţile investighează o posibilă cădere a unui meteorit

Explozie puternică în Canada – autorităţile investighează o posibilă cădere a unui meteorit

Autoritățile canadiene investighează o posibilă cădere a unui meteorit, după ce mai mulți locuitori din apropierea orașelor Ottawa și Montreal, dar şi din nordul Statelor Unite, au semnalat aseară o explozie puternică urmată de o lumină intensă pe cer în jurul orei locale 20:00 (02:00 ora României), informează Agerpres.

Mass media canadiană relatează că astronomii au început să caute dovezi că explozia a fost provocată de un meteorit care a intrat în atmosfera terestră. Poliția din Quebec a anunţat că a primit numeroase apeluri telefonice după explozie, dar nu s-a constatat deocamdată existenţa unor pagube materiale.

După căderea unui meteorit în regiunea Celiabinsk din Rusia, ce a provocat pe 15 februarie o explozie în urma căreia circa 1.600 de persoane au fost rănite, majoritatea de cioburile ferestrelor sparte, Agenția Spaţială Americană (NASA) a publicat la începutul lunii decembrie un studiu în care semnalează că riscul căderii unor meteoriţi pe Terra este de cinci ori mai mare decât s-a estimat anterior.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS