Premierul Victior Ponta a declarat astăzi agenţiei Mediafax că l-a delegat pe vicepremierul Gabriel Oprea să participe la şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care urmează să aibă loc în cursul după-amiezii. Întrebat dacă va participa la şedinţa CSAT sau dacă a împuternicit o altă persoană să îl reprezinte la această reuniune, Ponta a precizat că l-a desemnat pe vicepremierul Gabriel Oprea să participe.
CSAT se va reuni la Palatul Cotroceni, începând cu ora 15:00, pe ordinea de zi aflându-se propunerile de buget ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. Pe timpul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională, după cum a precizat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.