Municipiul Constanţa a primit ieri titlul de „Oraş European al Sportului” pentru anul 2014, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul Parlamentului European de la Bruxelles. Primirea titlului de către Constanţa vine după ce, cu ajutorul eforturilor europarlamentarului Cătălin Ivan, municipiile Iaşi şi Piteşti au obţinut aceeaşi distincţie în anul 2012, respectiv 2013. „Sportul trebuie promovat la toate nivelurile – fie că vorbim de planul european, naţional sau local – şi nu trebuie să ratăm nici o ocazie pentru a organiza competiţii pentru sportul de masă şi pentru cel de performanţă. Dacă promovăm sportul, promovăm un stil de viaţă sănătos, iar asta arată nevoia ca şi domeniul sportului să ocupe un loc important pe agenda politicienilor”, a declarat Cătălin Ivan.
Obţinerea de către Constanţa a titlului de Oraş European al Sportului în 2014 va aduce importante câştiguri pentru comunitatea locală, iar sub umbrela acestui titlu autorităţile pot organiza anul viitor foarte multe competiţii sportive şi pot aduce astfel valoare adăugată comunităţii.