20.1 C
Craiova
duminică, 14 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateControl privind selecţia militarilor care pleacă în Afganistan

Control privind selecţia militarilor care pleacă în Afganistan

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a dispus efectuarea unor verificări amănunţite la Corpul de control şi inspecţie şi Direcţia de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudelor din Ministerul pe care îl conduce. Controlul a constat în verificarea unor posibile nereguli în organizarea şi desfăşurarea selecţiei militarilor pentru încadrarea detaşamentelor ce vor fi dislocate în teatrul de Operaţii din Afganistan în perioada următoare. În urma cercetărilor, dintre cei peste 850 de militari chestionaţi, nici un militar nu a afirmat ca i-ar fi fost solicitate sau că a oferit foloase necuvenite, sub formă de sume băneşti sau diverse cadouri ori avantaje.

În schimb, 18 militari au formulat observaţii şi sesizări privind unele aspecte tehnice ale derulării selecţiei. Fiecare dintre aceste cazuri a fost analizat punctual, a fost soluţionat şi comunicat celor interesaţi, neinfluenţând, însă, rezultatele procesului de selecţie deja încheiat. În urma concluziilor rezultate, ministrul Apărării Naţionale a dispus ca, pe viitor, în timpul procesului de selecţie să fie prezent şi un reprezentant al Statului Major General.

Totodată, ministrul Duşa a luat în calcul şi unele măsuri de îmbunătăţire a comunicării dintre diferite eşaloane şi comisiile de selecţie, pe de o parte, şi militarii participanţi la selecţie, pe de altă parte, în sensul unei mai bune explicări a criteriilor, baremelor şi standardelor de selecţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS