17.9 C
Craiova
duminică, 14 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateAderarea României la Schengen - pe agenda discuțiilor la nivel parlamentar România - Franța

Aderarea României la Schengen – pe agenda discuțiilor la nivel parlamentar România – Franța

Aderarea României la spațiul Schengen și declarațiile din ultima perioadă a unor reprezentanți ai Guvernului francez pe acest subiect au constituit principalele teme ale discuțiilor care au avut loc miercuri, la Senat, între membrii Comisiei parlamentare speciale pentru aderarea României la spațiul Schengen și președintele grupului de prietenie Franța-România, Jean-Pierre Dufau, conform Agerpres.
Dufau, care este membru al Comisiei pentru Politică Externă, dar și raportor pentru imigrație și integrare la bugetul francez din cadrul Assemblee Naționale, va redacta un raport în urma discuțiilor avute cu reprezentanți părții române, document la care senatorii și deputații doresc să contribuie, după cum a declarat președintele Comisiei parlamentare speciale, Mircea Geoană.
Ca prieten al României, Jean—Pierre Dufau a fost rugat de parlamentarii români să transmită autorităților franceze, în contexul unor relații de secole între cele două țări, că problema romilor nu este una a României, ci una europeană și că factorii decizionali de la București depun toate eforturile în vederea rezolvării unor probleme precum incluziunea socială a acestei etnii și a prevenirii infracționalității.
Parlamentarii români au subliniat totodată pericolul naționalismului și populismului care se întrevede tot mai mult în Europa, pe fondul unei crize economice care duce pe de altă parte la accentuarea fenomenului infracționalității.
Comisia Schengen solicită reconfirmarea solemnă a acestui consens între toți liderii și formațiunile politice parlamentare, ce ar permite extragerea marilor teme de politică externă, inclusiv Schengen și MCV, din tumultul electoral care deja se face simțit și în România.
Integrarea romilor este posibilă cu condiția existenței unei cooperări pe plan european între țara de origine, țara de destinație și instituțiile europene, a subliniat Jean-Pierre Dufau, în opinia căruia problema romilor privește toate țările europene.
„În mod paradoxal, noi credem că decizia va veni de jos în sus, de pe teren, nu doar de la nivel politic. (…) Opinia publică din Franța vede de fapt ascensiunea grupurilor mafiote și nu vede sărăcia. Trebuie continuată lupta împotriva rețelelor mafiote. În Franța mobilizarea polițiștilor români este extraordinară. (…) Toate aceste acțiuni trebuie consolidate”, a arătat oficialul parlamentar francez.
El a transmis un mesaj de încurajare parlamentarilor români și țării noastre.
„În această perioadă, în care au existat o serie întreagă de neînțelegeri între cele două părți, nu este momentul să lăsăm garda jos și să periclităm ceea ce am obținut deja. Cooperarea politică și judiciară trebuie să fie durabilă și nu trebuie să pierdem ceea ce a fost realizat. Să ne păstrăm sângele rece, să nu amestecăm lucrurile și să distrugem ceea ce deja a fost realizat”, a subliniat Jean-Pierre Dufau, menționând că presa franceză a remarcat deja că există anumite stângăcii în abordarea acestei probleme.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS