28.3 C
Craiova
miercuri, 27 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateAmbasadorul Germaniei la Bucureşti: O prioritate în mandatul meu, atragerea de noi investiţii germane în economia românească

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti: O prioritate în mandatul meu, atragerea de noi investiţii germane în economia românească

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, l-a primit la 19 septembrie 2013, în vizită de prezentare, pe noul ambasador al R.F. Germania la Bucureşti, Werner Hans Lauk.
Ministrul Corlăţean şi ambasadorul Lauk au apreciat stadiul excelent al relaţiilor româno-germane, caracterizate de o dinamică substanţială a contactelor bilaterale şi a dialogului politic la nivel înalt. Au fost trecute în revistă rezultatele vizitei la Berlin şi Stuttgart a premierului Victor Ponta, desfăşurată în perioada 10-11 iunie 2013. Părţile şi-au exprimat satisfacţia faţă de ritmul continuu de dezvoltare al relaţiei economice dintre România şi R. F. Germania, reliefată de consolidarea poziţiei Germaniei ca prim partener comercial al României şi investitor major în economia românească.
Ambasadorul Lauk a arătat că o prioritate a mandatului său o constituie atragerea de noi investiţii germane în economia românească, având în vedere creşterea competitivităţii mediului de afaceri din România şi a oportunităţilor oferite de acesta.
Părţile au evocat şi importanţa schimburilor culturale şi a contactelor interumane în dezvoltarea relaţiilor bilaterale. A fost evidenţiat rolul minorităţii germane din România în dezvoltarea relaţiilor româno-germane şi importanţa ca gest reparator faţă de aceasta a intrării în vigoare a Legii 211/2013 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Partea germană a apreciat în mod special modelul românesc în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, de care se bucură şi membrii minorităţii germane.
Cei doi interlocutori au apreciat cooperarea foarte strânsă dintre cele două ţări la nivelul UE şi similitudinea punctelor de vedere în ceea ce priveşte o serie de teme aflate pe agenda internaţională. A fost exprimat interesul pentru continuarea excelentei colaborări în implementarea proiectelor derulate sub egida Strategiei UE pentru regiunea Dunării, un proiect important care va contribui la creşterea coeziunii socio-economice a regiunii dunărene.
De asemenea, a mai avut loc un schimb de vederi privind relaţiile cu Republica Moldova şi perspectiva sa europeană, vecinătatea estică a UE şi evoluţiile înregistrate în regiune în perspectiva Summit-ului de la Vilnius, precum şi situaţia din Balcanii de Vest.
În încheiere, ministrul Titus Corlăţean l-a felicitat pe noul ambasador german şi i-a urat succes în îndeplinirea înaltului său mandat, asigurându-l de întregul sprijin al autorităţilor române.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS