Treizeci şi şapte de persoane au murit într-un incendiu produs azi-noapte la un spital de psihiatrie din localitatea Novgorod din nord-vestul Rusiei, informează Agerpres.ro. „Au fost scoase de sub dărâmături corpurile a zece persoane dintr-un total de 37 de morţi”, a indicat filiala locală a Comisiei de anchetă de pe lângă Parchetul rus. Un bilanţ precedent, citat de AFP, consemna doi morţi şi 35 de dispăruţi, în timp ce agenţiile ruse au transmis succesiv despre şapte, zece, 12 şi 15 morţi. Printre cei morţi se numără şi o infirmieră, care a ajutat pacienţii să iasă din clădirea cuprinsă de flăcări. Potrivit comisiei de anchetă, cauza incendiului a fost „un act de imprudenţă din partea unui pacient”.
Incendiul a izbucnit vineri dimineaţă, cu puţin timp înainte de ora 03:00, şi a mistuit în întregime una din cele nouă clădiri ale spitalului, o construcţie din lemn, situată în pădurea din apropierea satului Luka. Cei mai mulţi dintre pacienţii care au pierit în flăcări erau ţintuiţi la pat, iar câţiva erau nevăzători. Un dosar penal a fost deschis în cazul acestui incendiu pentru „cauzare de moarte prin neglijenţă”.