22.8 C
Craiova
luni, 4 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateAlexandru Vişinescu a fost pus sub acuzare pentru genocid

Alexandru Vişinescu a fost pus sub acuzare pentru genocid

Pe numele lui Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956 – 1963, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte au dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de genocid, informează agerpres.ro.

Fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956 – 1963, Alexandru Vişinescu, s-a prezentat azi la Parchetul General pentru a fi audiat în legătură cu denunţul formulat împotriva lui de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

Alexandru Vişinescu este unul dintre cei 35 de torţionari identificaţi de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Împotriva sa a fost depusă o sesizare penală pentru omor deosebit de grav, el fiind descris de foştii deţinuţi politici drept „un individ extrem de crud”.

Vişinescu a negat orice vină pe care ar fi putut să o aibă, acuzând sistemul comunist şi conducerea de la acea vreme.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS