20.5 C
Craiova
marți, 1 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateProblematica vizelor în atenţia Grupului de lucru româno-american pe probleme consulare

Problematica vizelor în atenţia Grupului de lucru româno-american pe probleme consulare

A treia reuniune a Grupului de lucru româno-american pe probleme consulare, inclusiv problematica vizelor, a avut loc, vineri, 9 august 2013. La reuniunea grupului de lucru româno-american, co-prezidată de Consulul General al SUA la Bucureşti, respectiv de directorul Direcţiei SUA şi Canada din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, au participat reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei şi Serviciului Român de Informaţii, precum şi oficiali ai Ambasadei SUA la București.
Activitatea acestui grup de lucru reflectă preocuparea comună pentru continuarea procesului de operaţionalizare a „Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi Statele Unite”, adoptată la Washington, la 13 septembrie 2011 şi reconfirmă, de asemenea, interesul celor două părţi pentru crearea premiselor necesare pentru accesul României în programul Visa Waiver.
Cu prilejul reuniunii au fost trecute în revistă evoluţiile relevante din domeniile circumscrise problematicii Visa Waiver, din intervalul scurs de la precedenta reuniune a Grupului de lucru (25 aprilie 2013).
De asemenea, au fost abordate, cu precădere, aspecte ale cooperării bilaterale în domeniul aplicării legii, fiind remarcat nivelul excelent al acesteia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS