Sindicatele din CFR protestează, marţi, la Ministerul Finanţelor, fiind nemulţumiţi de numărul mare de disponibilizări pereconizate a se face atât la CFR Călători, cât şi La CFR Marfă, conform rtv.net. Doar la compania CFR Marfă, aflată în curs de privatizare, urmează să fie disponibilizaţi circa 1.500 de angajaţi, iar salariaţii rămaşi vor avea lefurile tăiate. Şi companiile CFR Călători şi CFR Infrastructură urmează să disponibilizeze angajaţi, iar în prezent se fac liste cu „voluntari” la concediere.
Angajaţii de la CFR sunt nemulţimiţi de fondurile prea mici alocate căilor ferate şi susţin că subvenţia pentru CFR Călători s-a diminuat cu 40% faţă de anul 2011.
De asemenea, la CFR Infrastructură fodurile alocate pentru mentenanţă în acest an nu sunt suficiente. În plus, sunt nemulţumiri mari şi la CFR Marfă, companie aflată în curs de privatizare. Aici urmează să fie tăiate salariile cu 20%. De altfel, din toate companiile din cadrul CFR urmează să se facă disponibilizări, aproximativ 3.000 de persoane urmând să fie concediate, pentru a se face economii la fondul de salarii.
Protestele vor continua până pe data de 18 iulie, iar dacă revendicările nu vor fi soluţionate până atunci ei angajaţii CFR ameninţă cu greva sau un miting de amploare în Capitală.
Angajaţii de la CFR protestează în faţa Ministerului Finanţelor
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei