Mentorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac (foto), preşedinte al juriului desemnării capitalei culturale europene în 2016, crede că Bănia, în consonanţă cu regiunea, are şanse de a deveni „capitală culturală“ în 2021, susţinând că ar trebui exploatate şi atuurile municipiului Târgu Jiu, ale Horezului, ale portului cultural Cetate şi alte zone din Oltenia
Sâmbătă seară, în spaţiul neconvenţional al halei industriale „Balanţa“ din Sibiu, s-a jucat ultimul spectacol al stagiunii 2012-2013 de la Naţionalul din Sibiu cu „Faust“, o megaproducţie cu 120 de actori, în rolul principal, Faust, fiind Ilie Gheorghe (Craiova). Cu acest prilej, GdS l-a intervievat pe directorul Naţionalului din Sibiu, Constantin Chiriac.
Ion Jianu: V-aş ruga, domnule Constantin Chiriac, să ne povestiţi în urma căror împrejurări aţi ajuns „Omul zilei“, fiind astfel recunoscut pentru faptul că sunteţi mentorul festivalurilor de teatru de la Sibiu, ediţia din 2013 având ecou nu numai în România, ci şi în afara graniţelor ţării?
Constantin Chiriac: Ce se întâmplă? Eu nu sunt „Omul zilei“… Sunt un om care construieşte metodic. După cum probabil ştiţi, Festivalul de Teatru Internaţional de la Sibiu a plecat de la trei ţări şi opt spectacole şi a ajuns la 350 de evenimente din 70 de ţări, cu 66 de spaţii de joc şi cu aproximativ 61.000 de spectatori pe zi la ediţia din 2013. E o structură care s-a dezvoltat în acord cu viaţa şi cu tot ceea ce înseamnă provocările unui astfel de festival, cotat al treilea din lume în clipa de faţă după Edinburgh şi Avignon, dar cel de la Sibiu este, în mod cert, cel mai complex. Şi, spre deosebire de celelalte două festivaluri, unde se poate participa şi prin înscriere cu bani, la Sibiu nimic nu ajunge întâmplător. Adică, cel mai important lucru pe care l-am gândit de-a lungul timpului pentru festivalul de la Sibiu a fost să aduc performanţa în România prin tot ceea ce a însemnat diversitate de spectacole. Am păstrat titlul de Festival Internaţional de Teatru deoarece am drepturile de autor – pe care l-am înregistrat la OSIM – şi astfel i-am asigurat independenţa. Festivalul de la Sibiu nu mai depinde de „ochiul“ politic sau de tot ceea ce înseamnă puterea zilei.
La Sibiu facem pentru public spectacolele
I.J.: Măiestria şi arta spectacolului de teatru realizate de actorii Teatrului Naţional „Radu Stanca“, mai ales din anul 2000 încoace, de când sunteţi managerul acestei instituţii, sunt cunoscute şi apreciate peste tot, în ţară şi străinătate. Sunt câteva proverbe care ar putea defini această situaţie, precum: Omul potrivit la locul potrivit. Sau Omul bun sfinţeşte locul ş.a. Cum explicaţi situaţia fericită în care teatrul pe care-l conduceţi se află în prezent, spre desfătarea publicului spectator?
C.C.: De-a lungul timpului, principala mea preocupare a fost să mă înconjor de oameni competenţi. Fără o echipă competitivă nu ai cum să coordonezi un teatru naţional sau să faci un festival important. De asemenea, tinereţea este atuul cel mai important în care investesc. Pe lângă echipa alcătuită din profesionişti, am adus în jurul meu şi o echipă foarte importantă de voluntari, în număr mare, de toate vârstele. Toate aceste echipe răspund cu brio tuturor provocărilor unui festival internaţional, eu coordonându-le îndeaproape. Reamintesc, acest festival de la Sibiu nu mai este doar de teatru, ci este un festival al artelor spectacolului.
I.J.: Fără îndoială, Sibiul este acum capitala teatrului românesc, aşa cum Craiova a fost în anii trecuţi. În anii ’90, Naţionalul din Bănie a devenit un adevărat ambasador al culturii româneşti în lume, datorită trioului celebru Purcărete (regizor) – trupa Naţionalului craiovean, în frunte cu Ilie Gheorghe şi ceilalţi mari actori – Boroghină (manager). L-aţi „racolat“ pe Purcărete, l-aţi adus şi pe Ilie Gheorghe alături de talentaţii actori ai Sibiului, iar dumneavoastră v-aţi transformat într-un frumos şi „nebun“ manager de teatru, şi nu numai. Cum explicaţi acest fenomen de la Sibiu? Craiova v-a inspirat cu ceva?
C.C.: Domnul Silviu Purcărete nu aparţine nici Craiovei, nici Sibiului… Domnul Purcărete îşi aparţine sieşi. El este un foarte mare artist şi, ca orice personalitate, se duce în locurile în care găseşte creativitate, spaţiu bun de exprimare, echipă foarte bună şi posibilităţi de dezvoltare. În clipa în care am preluat conducerea Teatrului „Radu Stanca“, pe care l-am transformat în patru ani în Teatru Naţional, Silviu Purcărete a venit la Sibiu de la început şi am început o colaborare fantastică… Acum suntem la a 14-a colaborare cu spectacolele Domniei sale şi avem proiecte gândite (cu domnul Purcărete) până în anul 2019. Fără să supăr pe nimeni, afirm că, în ceea ce priveşte fenomenul Sibiu de acum, Naţionalul din Craiova nu m-a inspirat cu nimic! Aici este cu totul altceva, noi creştem la Sibiu un public al nostru, facem pentru public spectacolele. Avem 400 de reprezentaţii pe an, 85 de spectacole în repertoriu, iar toate biletele sunt vândute! Craiova, în perioada de graţie, era mai mult în turnee, iar publicul şi l-a pierdut. Sibiul a procedat exact invers.
Craiova ar putea depune un proiect viabil
I.J.: Sibiul a fost capitală europeană (în 2007), iar dumneavoastră aţi fost implicat direct în proiectele de atunci. Craiova aspiră la acest titlu pentru 2021… Ca unul care aţi fost, repet, implicat în acest proces, fiind şi cel care aţi fost preşedinte al juriului desemnării capitalei culturale în 2016, ce sfaturi aţi da Craiovei pentru ca această capitală a Banilor să câştige întrecerea europeană? Ar putea fi Craiova, peste ani, un asemenea pol cultural european?
C.C.: Bineînţeles… Orice comunitate din România are şanse să aspire la acest titlu. Sfaturi din partea mea? Nu sunt consilierul Craiovei. Despre acest subiect, am avut o întâlnire cu doamna Olguţa Vasilescu, primarul Băniei, o femeie foarte energică… Domnia sa doreşte să adune toate energiile creatoare ale locului şi ale regiunii pentru acest obiectiv. Cred că Bănia, în consonanţă cu regiunea, are şanse. Nu singură! Ar trebui exploatate şi atuurile municipiului Târgu Jiu, ale Horezului, ale portului cultural Cetate şi alte zone şi astfel Craiova ar putea depune un proiect interesant şi viabil, unul care să privească o dezvoltare durabilă a fenomenului cultural, adică întins pe zece ani – cinci înainte de anul 2021 şi cinci după acest an.
I.J.: Cum credeţi că Festivalul Internaţional Shakespeare de la Craiova, care, din câte cunosc, nu a beneficiat de un buget atât de consistent, ar putea deveni, în ediţia din 2014, de o anvergură (şi) mai mare decât ediţiile de până acum? Credeţi că o variantă posibilă ar fi ca directorul festivalului, tenacele actor Emil Boroghină, să-şi amaneteze casa proprie, aşa cum aţi făcut-o dumneavoastră de vreo trei ori în ultimii ani?! Glumesc…
C.C.: Trebuie să vă corectez: Festivalul Shakespeare a beneficiat de un buget mult mai consistent decât cel de la Sibiu- raportat la banul public. Concret, festivalul de la Craiova are peste 60 la sută finanţare de la banul public, în timp ce festivalul de la Sibiu are doar 14 la sută. Să ne înţelegem: n-am nimic împotriva Festivalului Shakespeare, a Festivalului Enescu sau a Festivalului Naţional de Teatru, dar aş dori să fiu tratat pe picior de egalitate în privinţa acordării banilor publici… Ceea ce vreau să adaug i-am spus şi doamnei Olguţa Vasilescu, anume că Festivalul Shakespeare trebuie să se înconjoare de tineri. Cine vine după domnul Emil Boroghină, cine vine după cei care au fondat acest festival? Dacă nu vor fi crescuţi tineri, ce se va întâmpla pe viitor? Forţa festivalului de la Sibiu stă şi în tinereţea echipei.
La Sibiu există o emulaţie specială
I.J.: Un spectacol care face furori în Europa în ultimii ani este Faust, în regia lui Purcărete, cu actorii Ilie Gheorghe şi Ofelia Popii drept protagonişti. Proiectul „Faust“ a născut proiectul „Gulliver“, care a însemnat comisionarea unui spectacol de către festivalul de la Edinburgh, fără să-l vadă înainte, cum s-a întâmplat şi cu alte spectacole montate de Purcărete la Craiova. Cu alte cuvinte, Purcărete construieşte succes pe… succes, de la Craiova, via Sibiu, şi până la Tokio! Cum colaboraţi cu regizorul Silviu Purcărete?
C.C.: Formularea dumneavoastră din finalul întrebării nu reflectă realitatea. Ce s-a întâmplat la Craiova este altă perioadă, iar ceea ce se petrece de câţiva ani buni la Sibiu este cu totul altă perioadă, este cu totul altceva. Cum vă spuneam, am proiecte cu domnul Silviu Purcărete până în 2019, deci succesul se bazează pe… succes. În clipa în care am mers la Edinburgh, eu am fost convins că, după doi ani, voi merge din nou! Asta înseamnă succes care creează succesul următor, nu umplerea unei săli de spectacol cu rudele noastre şi în aceste condiţii să fie invitat şi să participe directorul unui festival internaţional pentru a vedea spectacolul, aşa cum nu s-a întâmplat la Sibiu… Eu am o cu totul altfel de filosofie, un alt fel de a lucra şi pentru dezvoltarea trupei care face performanţă. Din cele 85 de spectacole aflate în repertoriul curent la Naţionalul „Radu Stanca“ din Sibiu, aproape 50 merg în turnee internaţionale. La Sibiu există o emulaţie specială şi pe care eu o dezvolt nu numai cu domnul Purcărete pe termen lung, ci şi cu majoritatea celor cu care colaborez, inclusiv cu tinerii.
I.J.: Aţi declarat că în 2015, la Moscova, unde „Faust“ este invitat la prestigioasa manifestare „Cehov Festival“, îl veţi lua pe viitorul preşedinte al României să îl întâlnească pe preşedintele Putin. Chiar aţi vorbit serios? Ce speraţi de la această întâlnire nemaipomenită, dacă va avea loc, dintre cei doi preşedinţi,… Faust şi… Cehov?
C.C.: Despre participarea la „Cehov Festival“ mă văd obligat să ofer câteva amănunte pentru a evita eventuale speculaţii de natură politică. Acest festival de la Moscova, ca şi alte mari evenimente, se desfăşoară sub patronajul direct al preşedintelui Vladimir Putin, iar acesta va participa la marile evenimente de la „Cehov Festival“. Aşa cum şi alte ţări procedează, şi eu m-am gândit să folosim cultura ca… antemergător, adică cultura să o ia înaintea politicului. În acest context am afirmat că îmi doresc să-l duc pe viitorul preşedinte al României să se întâlnească, la acest prestigios festival, cu preşedintele Putin. Este, repet, dorinţa mea să fac posibilă o astfel de întâlnire… Nu fac eu calendarul preşedinţilor sau al prim-miniştrilor, dar aşa gândesc că ar fi bine. Şi vreau să atenţionez că excelenţa pe care noi o ducem în lume poate deveni folositoare României în ceea ce înseamnă diplomaţie culturală şi politică.
I.J.: În ce cheie îl citiţi în aceste vremuri pe Caragiale? Simbol al dramaturgiei româneşti, poate fi el contrazis de timp? Iar dacă dramaturgul renaşte de fiecare dată, arta lui, teatrul, este supusă perisabilităţii? Ce şanse daţi scenei româneşti în procesul anevoios de regenerare spirituală?
C.C.: În mod cert, Caragiale este cel puţin dureros de actual, dacă nu vizionar… Din păcate, în această clipă, lucrurile stau mult mai rău decât în epoca în care a trăit şi scris marele Caragiale. „Enteresul“ naţional a dispărut complet, nu mai există scară de valori, nu mai există legi morale, ci numai interesul verbului pe care eu îl urăsc, „mă descurc“. Cred din toată inima că fără renaşterea comunităţilor, în spiritul unicităţii fiecărei comunităţi şi fără o luare şi asumare a responsabilităţii la nivel artistic, la nivel comunitar de către liderii spirituali, de către oamenii politici locali în aşa fel încât fiecare comunitate să se exprime în numele acelei comunităţi şi apoi să impună, la nivel central, nu se va putea face o reformă reală în România.
