Peisajul învățământului superior internațional se modifică dramatic ca formă și dimensiune, în condițiile unei concurențe sporite din partea unor țări precum China și India. Acest fapt impune o revizuire a modului în care funcționează cele 4 000 de universități din Europa – nu doar în context internațional, ci și în privința modului în care acestea oferă educație studenților europeni în țările lor de origine. Comisia Europeană lansează o nouă strategie, intitulată „Învățământul superior european în lume ”, cu scopul de a se asigura că absolvenții europeni dobândesc aptitudinile internaționale care le sunt necesare pentru a munci oriunde în lume și că Europa rămâne cea mai atractivă destinație pentru studenții internaționali. Erasmus+, noul program al UE pentru educație, formare, tineret și sport, va aloca peste 400 de milioane de euro pe an pentru a sprijini schimburile internaționale de studenți, precum și o mai strânsă cooperare între universitățile europene și partenerii lor din întreaga lume.
În universitățile și alte instituții de învățământ superior din Uniunea Europeană există peste 19 milioane de studenți. Comisia subliniază că universitățile trebuie, de asemenea, să promoveze o perspectivă internațională în rândul celor 85 % dintre studenți care nu sunt mobili, astfel încât și aceștia să dobândească aptitudinile internaționale necesare într-o lume globalizată. Aceasta înseamnă că universitățile trebuie să elaboreze programe de studii internaționale, să promoveze competențele lingvistice și să dezvolte învățarea digitală.
Per ansamblu, se preconizează că numărul studenților din cadrul învățământului superior din lume va crește de patru ori, de la aproximativ 100 de milioane în 2000 la 400 de milioane în 2030, cu o creștere deosebit de puternică în Asia și America Latină. În prezent, Europa atrage aproximativ 45 % dintre toți studenții internaționali, însă investițiile concurenților săi în învățământul superior se află într-o creștere rapidă. Țările din care provin cei mai mulți studenți internaționali mobili sunt China, India și Coreea de Sud.
Noul program Erasmus+, care urmează a fi lansat în ianuarie 2014, va integra pentru prima dată oportunități care să permită studenților din afara frontierelor Europei să își desfășoare o parte din studiile universitare la o universitate europeană sau vice-versa. Se vor finanța 135 000 de schimburi de studenți și personal între UE și restul lumii – cu 100 000 mai multe decât în cadrul actualului program Erasmus Mundus, în plus față de 3 milioane de schimburi de studenți și de personal în cadrul UE.
Comisia Europeană: universitățile europene trebuie să aibă o viziune globală
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei