Știri de ultima orăActualitateDunărea a depăşit cota de atenţie în Mehedinţi

Dunărea a depăşit cota de atenţie în Mehedinţi

Dunărea a atins nivelul maxim la intrarea în ţară, la Baziaş, iar în judeţul Mehedinţi, fluviul a depăşit cota de atenţie la Gruia, cu 20 de centimetri, iar în două comune au fost inundate câteva terenuri, informează rtv.net. Navigaţia se desfăşoară cu restricţii la Cazane, zona cea mai periculoasă a fluviului. Şi la Calafat s-a depăşit cota de atenţie.

„S-a ajuns la cota de atenţie, atât la Gruia, cât şi la Calafat. Avem câteva suprafeţe de teren inundate, respectiv păşune, islaz, în localităţile Pristol şi Gogoşu. S-a constituit o celulă de criză. Cotele Dunării sunt monitorizate din 3 în 3 ore”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Apele Române Mehedinţi, Magda Dincă. Debitul Dunării este de 10.500 m cubi pe secundă, debit care nu este unul ameninţător, dar care impune anumite restricţii. În Serbia, situaţia este mai gravă, navigaţia fiind complet închisă în unele zone.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS