Știri de ultima orăActualitateDirectorul CIA, despre serviciile secrete româneşti: "SIE şi SRI sunt cu adevărat remarcabile"

Directorul CIA, despre serviciile secrete româneşti: „SIE şi SRI sunt cu adevărat remarcabile”

Directorul agenţiei americane de informaţii CIA, John Brennan, a afirmat astăzi, în timpul întrevederii pe care a avut-o cu preşedintele Traian Băsescu, că Serviciul de Informaţii Externe (SIE) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI), structurile româneşti de informaţii, sunt cu adevărat remarcabile, informează b1.ro. „Faţă de ultima mea vizită, când eram la început, am remarcat efortul care a fost depus împreună, profesionalismul, priceperea, determinarea, motivaţia, integritatea şi curajul ofiţerilor de informaţii români. Atât SIE cât şi SRI sunt cu adevărat remarcabile şi noi apreciem acest lucru”, a afirmat Brennan.

De cealaltă parte, Traian Băsescu i-a spus oficialului american că principala ţintă politică a României este consolidarea relaţiilor cu Statele Unite ale Americii (SUA). „Este principala noastră ţintă politică să consolidăm relaţiile cu SUA chiar dacă uneori, ca în cazul Kosovo, nu avem neapărat acelaşi punct de vedere, dar asta nu poate ridica vreun semn de întrebare în legătură cu determinarea noastră de a consolida relaţia cu SUA”, a declarat Băsescu la începutul întrevederii.

Directorul CIA s-a întâlnit astăzi şi cu premierul Victor Ponta, cu care a purtat discuţii despre cooperarea dintre SUA şi România, în cadrul parteneriatului strategic dintre cele două ţări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS