Premierul Victor Ponta a ajuns în această după-amiază la Bratislava, unde se va întâlni cu preşedintele slovac, Ivan Gasparovic, şi cu premierul Robert Fico, informează Agerpres.ro. „Întâlnirile cu preşedintele republicii şi, respectiv, cu primul-ministru al Guvernului republicii au rolul de a confirma relaţiile bilaterale excelente cu Slovacia, precum şi de a marca 20 de ani de relaţii diplomatice”, a precizat Biroul de presă al Guvernului. Potrivit agendei, după întrevederile cu cei doi oficiali slovaci Victor Ponta va participa la un dineu de lucru oferit în onoarea sa de Robert Fico.
Victor Ponta a mers la Bratislava în continuarea vizitei de două zile pe care a efectuat-o în Germania.

