Știri de ultima orăActualitateIonuţ Budişteanu, declarat cetăţean de onoare al judeţului Vâlcea şi al municipiului Râmnicu Vâlcea

Ionuţ Budişteanu, declarat cetăţean de onoare al judeţului Vâlcea şi al municipiului Râmnicu Vâlcea

Ionuţ Budişteanu, elevul vâlcean care a obţinut săptămâna trecută premiul Intel ISEF, a devenit cetăţean de onoare atât al judeţului Vâlcea, cât şi al municipiului Râmnicu Vâlcea, informează Agerpres. Consiliului Judeţean Vâlcea i-a înmânat elevului Ionuţ Budisteanu o plachetă şi suma de 10.000 de lei. Viceprimarul Gheorghe Ioniţă i-a înaintat oferta de a lucra la Institutul de Criogenie, spunând că „cei de acolo au nevoie de agerimea minţii lui Ionuţ”. Budişeanu a fost astfel primul vâlcean care a devenit în aceeaşi zi cetăţean de onoare şi al judeţului Vâlcea şi al municipiului Râmnicu Vâlcea.

Elevul vâlcean a câştigat, vineri seară, în Phoenix, Arizona, premiul cel mare denumit Gordon E. Moore, după fondatorul Intel, în valoare de 75.000 de dolari. Budişteanu a câştigat, pe lângă premiul Gordon E. Moore, şi primul loc la categorie, alături de Best of Category (primul loc la categorie a fost acordat mai multor elevi). De asemenea, a câştigat şi două premii speciale din partea companiilor care sponsorizează premiile.
Acesta s-a aflat la a treia participare la Intel ISEF. După ce anul trecut a câştigat premii în valoare de 14.000 de dolari cu proiectul care utiliza senzorii de pe limbă pentru a crea imagini, dedicat nevăzătorilor, anul acesta a decis să facă o maşină care se conduce singură cu ajutorul unui radar 3D. Ionuţ Budişteanu are 18 ani şi este elev la Grupul Şcolar OLTCHIM. Are deja în palmares 90 de premii naţionale şi internaţionale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS