Un elicopter rus cu zece persoane la bord, printre care şi responsabili ai ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, s-a prăbuşit azi în regiunea Irkutsk din Siberia, a anunţat un purtător de cuvânt al acestui minister, potrivit HotNews.
„Resturi ale elicopterului Mi-8 au fost găsite la şapte kilometri de comuna Preobrajenka”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului pentru regiunea Irkutsk, Irina Rosius, pentru agenţia Itar-Tass. Aparatul transporta de asemenea 1,9 tone de TNT, un exploziv puternic folosit pentru a sparge gheaţa în Siberia.