25.5 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateUNPR vrea trei funcţii de vicepreşedinte în PSD

UNPR vrea trei funcţii de vicepreşedinte în PSD

UNPR negociază obţinerea a trei funcţii de vicepreşedinte în cadrul PSD, după fuziunea care ar urma să aibă loc săptămâna viitoare între cele două partide, dar social-democraţii nu doresc să le ofere decât două funcţii de vicepreşedinte, a declarat, astăzi, în exclusivitate pentru Agerpres, deputatul PSD Ioan Munteanu.
„UNPR cere trei funcţii de vicepreşedinte, iar în acest moment se derulează negocieri cu PSD pe acest subiect. Fuziunea va avea loc abia după ce UNPR va face un congres în care să îşi dea acordul pentru aşa ceva. Dacă până săptămâna viitoare, când va avea loc congresul PSD, nu se va întâmpla aşa ceva, vom lăsa două sau trei funcţii de vicepreşedinte libere pentru cei care vor veni din UNPR“, a spus Ioan Munteanu.
Potrivit unor surse din PSD, una dintre funcţiile de vicepreşedinte va fi ocupată de vicepremierul Gabriel Oprea, preşedinte al UNPR. A doua funcţie de vicepreşedinte al PSD este disputată de primarul sectorul 2, Neculai Onţanu, şi de preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Culiţă Tărâţă. Pentru a evita o dispută între aceşti doi lideri ai UNPR, progresiştii solicită o funcţie în plus de vicepreşedinte al PSD faţă de cât oferă social-democraţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS