Înalţi oficiali americani i-au cerut astăzi Chinei să-şi utilizeze întreaga influenţă pentru a stopa acţiunile „destabilizatoare” ale Coreii de Nord, subliniind că în joc sunt interese regionale şi internaţionale, transmite France Presse, citată de Agerpres.
„China are un interes major în stabilitate şi încercările neobosite ale Coreii de Nord de a se dota cu racheta nucleară reprezintă un pericol la adresa stabilităţii”, a declarat un înalt responsabil al administraţiei americane, care îl însoţeşte pe secretarul de stat american John Kerry în prima sa vizită la Seul. „Acest lucru ne oferă nouă şi chinezilor un obiectiv comun foarte puternic pentru denuclearizare”, a adăugat acelaşi oficial, sub acoperirea anonimatului.
”Turneul secretarului de stat Kerry în Asia, care include Beijingul şi Tokyo, este foarte important pentru a le arăta aliaţilor noştri că suntem pregătiţi, că alianţele noastre contează şi că îi vom apăra”, a mai adăugat oficialul american.
Secretarul de stat american John Kerry se va afla sâmbătă la Beijing pentru a-i întâlni pe liderii chinezi, printre care şi ministrul de externe Wang Yi, iar duminică, după o scurtă vizită la Tokyo, va reveni la Washington.