Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că prioritatea zero a viitorului ministru al Justiţiei este implementarea noilor coduri, Codul penal şi Codul de procedură penală, şi un raport bun privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), informează Agerpres. De asemenea, Ponta a subliniat că alte priorităţi ale viitorului ministru se referă la o relaţie echilibrată şi normală cu CSM şi cu asociaţiile de magistraţi.
„A fost foarte multă tulburare şi eu îmi doresc în perioada următoare foarte mult echilibru şi cât mai puţine dispute”, a subliniat premierul, la finalul şedinţei CSM de azi la care a participat în calitate de ministru interimar al Justiţiei.
Victor Ponta a confirmat, azi, că îl va propune în funcţia de ministru al Justiţiei pe Robert Cazanciuc. Propunerea ar urma să fie făcută după ce preşedintele Traian Băsescu va semna decretul pentru eliberarea din funcţia de magistrat a lui Robert Cazanciuc.

