Legea nr. 203/2012, care aduce mai multe modificări Codului Rutier şi care va intra în vigoare începând cu 19 ianuarie, îi va obliga pe şoferi şi să întocmească o fişă medicală atunci când îşi schimbă permisul de conducere. Pentru că acest lucru înseamnă pentru mulţi şoferi timp pierdut şi bani cheltuiţi, aceştia se grăbesc să-şi schimbe permisul cu câteva zile înainte de intrarea în vigoare a noilor reglementări legale.
Deşi Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Dolj a suplimentat numărul de ghişee de la unu la trei, funcţionarii Serviciului abia fac faţă sutelor de cereri pentru preschimbarea permiselor de conducere depuse în ultimele zile. Potrivit reprezentanţilor SPCRPCÎV Dolj, în prima zi lucrătoare a acestui an, la singurul ghişeu al Serviciului Permise s-au prezentat aproape 300 de persoane. Pe 4 ianuarie, numărul şoferilor care au cerut schimbarea permisului de conducere a ajuns la 320, iar luni, după deschiderea altor două ghişee, numărul solicitărilor a fost de peste 500.
Motivul pentru care şoferii au dat buluc la ghişee este Legea nr. 203/2012, care va intra în vigoare de pe 19 ianuarie. Potrivit reglementărilor încă în vigoare, dacă un permis de conducere în termenul de valabilitate este pierdut, deteriorat, furat ori titularul şi-a schimbat numele, la eliberarea unui nou permis, care este valabil zece ani, indiferent de categorie, nu este obligatorie întocmirea unei fişe medicale.
Legea nr. 203/2012 prevede însă ca noul document eliberat de funcţionarii SPCRPCÎV Dolj să aibă valabilitatea rămasă celui pierdut sau deteriorat. În plus, întocmirea unei fişe medicale la schimbarea permiselor de conducere devine obligatorie.
Şoferii, speriaţi de vizita medicală
Potrivit reprezentanţilor SPCRPCÎV Dolj, o mare parte din cei care stau la cozile formate în faţa ghişeelor pentru a-şi schimba permisele încă valabile sunt şoferi trecuţi de 60 de ani, care se tem că nu vor reuşi să treacă de vizita medicală şi, astfel, nu pot obţine un nou permis de conducere. Cozile sunt îngroşate de şoferii care nu vor să piardă timp şi să cheltuiască bani pentru întocmirea unei fişe medicale, dar şi de unii care cred că… schimbarea permisului este obligatorie ori că documentul se va scumpi.
Funcţionarii Serviciului Permise de Conducere precizează că vechile permise sunt valabile până la expirare, atât în ţară, cât şi în afara frontierelor. Şi acum, potrivit legii în vigoare, la expirarea permisului de conducere este obligatorie întocmirea unei fişe medicale. De asemenea, taxa pentru obţinerea unui nou permis de conducere rămâne neschimbată – 68 de lei, iar costul întocmirii unei fişe medicală variază între 35 și 40 de lei, în funcţie de tarifele practicate de policlinici.
Prefectul judeţului Dolj, Marius Deca, a comunicat că, dacă numărul de solicitări pentru eliberarea unor noi permise de conducere va creşte şi mai mult în perioada următoare, se va dispune prelungirea programului de lucru „în limita posibilităţilor“. Programul la ghişeele Serviciului Permise de Conducere de luni până vineri, între orele 9.00 – 16.00, iar miercurea, între orele 9.00 – 17.30.
Cozile formate la ghişee au avut un efect neaşteptat pentru funcţionarii SPCRPCÎV Dolj: ieri s-au epuizat fişele deţinătorului permis de conducere, fişe care se găsesc gratuit la ghişee şi se întocmesc atunci când se cere preschimbarea permisului. În lipsa acestora de la ghişee, şoferii au fost nevoiţi să le cumpere de la birourile de acte auto din apropierea SPCRPCÎV Dolj. Reprezentanţii Serviciului Permise au precizat pentru GdS că astăzi vor fi aduse fişele deţinătorului permisului de conducere.
Noi categorii
După 19 ianuarie, permisele pentru categoriile C, C1, C1E, CE, D, D1, D1E, DE, plus cele pentru tramvaie, troleibuze şi tractoare vor fi valabile numai cinci ani. În plus, Legea nr. 203/2012 va introduce două noi categorii de permis: AM, pentru scuterişti, şi A2, pentru cei care conduc motociclete cu puterea maximă de 35 kW.
Peste 200.000 de şoferi în Dolj
SPCRPCÎV Dolj are în evidenţe 211.000 de posesori de permise de conducere. Numai anul trecut, Serviciul Permise a eliberat 20.633 de permise de noi conducere, dintre care 13.180 au fost preschimbări.