Alte două persoane, membri ai unei comisii de votare din Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, sunt urmărite penal în dosarul fraudelor la referendum, în care au fost puse sub acuzare 67 de persoane, printre care secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, preşedinţi şi membri de secţii.
Potrivit Mediafax, este vorba de Dumitra Ceauşu şi Niculae Prodan. Procurorii susţin că, la data de 29 iulie, învinuita Ceauşu Dumitra, în calitate de preşedinte al unei secţii de votare din Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, a dispus întocmirea listei suplimentare de alegători aferentă urnei mobile, a certificat-o prin semnătură, fără să verifice realitatea datelor înscrise, a predat-o învinuitului Prodan Niculae completată integral, cu excepţia rubricii semnăturilor, lista conţinând menţiuni false, în sensul că mai multe persoane au fost înscrise de mai multe ori sau au fost înscrise persoane fictive.
De asemenea, învinuitul Prodan Niculae, având calitatea de membru în aceeaşi comisie, nu a verificat dacă persoanele înscrise pe lista de vot suplimentară aferentă urnei mobile au solicitat să voteze prin această metodă, completând o cerere de solicitare în acest sens.
El s-a deplasat la adresele persoanelor care au solicitat să voteze prin intermediul urnei mobile, fără a verifica temeinic actele de identitate ale votanţilor, permiţând şi altor persoane decât celor care au solicitat urna de vot să voteze.
DNA a anunţat, marţi, că procurorii au început urmărirea penală faţă de 67 de persoane acuzate de fraude la referendum, printre care 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii din Teleorman, Vrancea şi Gorj şi 18 observatori din partea unor ONG-uri, membri de partid, care l-au ajutat pe Liviu Dragnea.