21.8 C
Craiova
luni, 15 septembrie, 2025

Apariţii editoriale

Grădina plăcerilor lumeşti
de Joyce Carol Oates, Editura Polirom

„Ceea ce ne îndeamnă să tot revenim în Ţinutul lui Oates este darul ei de a transforma pagina de carte într-o fereastră; ai putea să juri că dincolo de această fereastră e viaţa de toate zilele“, s-a scris în The New York Times Book Review.
„Grădina plăcerilor lumeşti“, un nou roman semnat de una dintre cele mai aclamate şi traduse scriitoare americane ale momentului, Joyce Carol Oates, a apărut în colecţia Biblioteca Polirom (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), traducere şi note de Mihaela Negrilă.  
„Grădina plăcerilor lumeşti“ (1967) este al doilea roman scris de Joyce Carol Oates şi primul din celebra trilogie a autoarei, care mai include „Expensive People“ (1968) şi „them“ (1969).
Cu o postfaţă semnată chiar de autoare, „Grădina plăcerilor lumeşti“ (1967) este o poveste în care drama şi viaţa se împletesc, o capodoperă timpurie ce aparţine uneia dintre cele mai mari scriitoare americane în viaţă, care a cucerit recent şi publicul românesc.
Oates creează portretul celei mai memorabile dintre eroinele sale, Clara, frumoasa fiică a unor muncitori agricoli sezonieri, aflaţi mereu pe drumuri. Hotărâtă să se ridice deasupra violenţei şi sărăciei din viaţa ei, Clara se luptă pentru independenţă bazându-se pe cei patru bărbaţi care îi marchează destinul: tatăl ei, un muncitor înăsprit de greutăţi şi clocotind de resentimente; Lowry, care o salvează pe adolescentă de familia ei şi îi oferă prima imagine despre dragoste; Revere, bogătaşul însurat care îi promite stabilitate; Swan, fiul ei, care poartă povara identităţii bulversate a mamei sale.
Joyce Carol Oates în postfaţa romanului dezvăluie: „Scrierea versiunii originale a romanului «Grădina plăcerilor lumeşti» a semănat foarte mult cu experienţa mea în conceperea, un an mai târziu, a romanului «Expensive People»: ca şi cum aş fi turnat benzină pe ceea ce era în jurul meu şi aş fi aprins un chibrit, iar flăcările care se înălţau furios ar fi fost, cumva, deopotrivă combustibilul romanului şi romanul însuşi“.
Joyce Carol Oates este una dintre cele mai traduse scriitoare americane ale momentului şi cu şanse reale la câştigarea multrâvnitului Premiu Nobel pentru Literatură, cunoscută pentru romane ca „We Were the Mulvaneys“, „Blonde“ şi „Black Water“. S-a născut în Lockport, statul New York, în 1938, şi a început să scrie la 14 ani, devenind faimoasă pentru talentul ei prolific şi versatil, abordând genuri foarte diferite – romane, povestiri, eseistică, dramaturgie, memorii şi poezie, precum şi pentru stilul dens şi eliptic, ce explorează adesea aspectele cele mai întunecate ale condiţiei umane. I s-au decernat numeroase premii, printre care se numără National Book Award, pentru romanul „them“, precum şi PEN/Malamud Award, pentru volumele sale de povestiri. Din 1978, e membră a Academiei Americane. La Editura Polirom i-au mai fost traduse romanele: „Violul. O poveste de dragoste“ (2011), „Mândra fecioară“ (2011) şi „Apa neagră“ (2011).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS