33.4 C
Craiova
marți, 1 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateProcurorii au stabilit că minerii nu au fost împiedicaţi să voteze

Procurorii au stabilit că minerii nu au fost împiedicaţi să voteze

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul în care mai mulţi şefi din mineritul gorjean erau cercetaţi pentru că le-ar fi reţinut cărţile de identitate unor subalterni. Scopul ar fi fost împiedicarea minerilor să participe la referendumul de duminică. Potrivit unui comunicat al Ministerului Public, dosarul a fost constituit ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, în legătură cu un articol apărut în presa locală, în care se afirma că lideri ai Complexului Energetic Oltenia au reţinut cărţi de identitate ale unora dintre angajaţii acestui complex, pentru ca aceştia să nu îşi poată exercita dreptul de vot la referendumul din data de 29.07.2012. „Actele premergătoare efectuate în cauză de către poliţişti, în cadrul cărora au fost audiate 20 de persoane, şi verificările tuturor aspectelor incidente au condus la concluzia că împrejurările relevate în cuprinsul articolului de presă nu se confirmă. Astfel, organele de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu propunerea de neîncepere a urmăririi penale, urmând să fie dispusă soluţia în cauză“, se menţionează în comunicatul de presă al Ministerului Public. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS